Sufletul mi-e pustiit
De dorul lumii mele
Dar, cu ce oare am greşit?
Să fiu o stâncă ce iubeşte valurile.
Se izbesc toţi de mine
Mai că mă prăbuşesc
Asta-i tot ce-am găsit în tine
Numai tot ce nu iubesc.
Lungi cărari săpate-n vreme
Ma călăuzesc în noapte
Sunt singur ca şi un vierme
Ce mărul neîncetat îl roade.
Mă roade şi pe mine viaţa
Nu-s ca lebada cum iubeşte apa
Dar sunt şi eu atârnat de-o aţă
Ce-mi răpeşte-ncet ziua şi noaptea.
Noaptea mea-i pe fundul mării,
Înecată în adâncuri
Ea m-ajută a-i da uitării
Ultimelor mele vagi trăiri
Lumina-mi piere fără tine
Rămâi aşa cum eşti
Eşti raza liniilor fine
Ce coboară când şopteşti…
Adusu-mi-am aminte
De locul meu de veci,
Soarele-mi bătea în oseminte
Iar eu nu-nţelegeam de ce tu pleci…
20 mai 2006
Tags: stanca, unde mi-e locul?, valuri