Victoria Casian Blog

Mama mea a lucrat ani buni taxatoare pe autobuz impreuna cu tata, imediat ce Revolutia trecuse. Cand s-au facut lichidari, mama a fost printre cei care au trebuit sa plece pentru ca la urma urmei era un novice acolo. Cu doar 12 clase terminate, optiunile pentru un nou loc de munca se diminuau. Nimeni nu platea un salariu bun unei persoane ce numai diploma de la bac o avea. Asa ca s-a angajat la o sera de flori. Mie nu-mi placea ideea, dar imaginandu-mi-o pe mama alaturi de flori toata ziua,aranjandu-le, avand grija de ele asa cum facea si acasa ma linistea. Eram prin clasa a 5-a cand mama a inceput sa lucreze acolo. Nu stiam exact ce face, dar cand venea acasa o vedeam mereu obosita, epuizata fizic cat si psihic. In fiecare dimineata se trezea la 5 si mergea la lucru pana pe la 14.00. Intr-o zi am iesit cu fetele in oras dupa scoala. Toate eram frumos imbracate si zambitoare. O luasem pe centru sa ne vada lumea cat suntem de mandre. In fata noastra erau niste gunoieri care faceau curatenie in oras. Toti cu salopete, maturi in mana si saci pentru gunoi.

-Aia nu e mama ta?

Ma uit…Nu. Imposibil! Aia nu e mama…(mi-am zis in gand)

-Nu e mama! Ti se pare. Si mi-am grabit colega sa mergem mai repede si sa trec peste acel moment ce mie mi se parea atat de penibil. Mama ma vazuse si eu m-am facut ca nu o vad. Nici macar nu i-am zis: “Buna,mama!” . Nu i-am zis nimic…am trecut pe langa ea la fel cum as fi trecut pe langa niste straini. Mi-am zis: “Toate colegele mele au parinti bogati, cu firme, cu afaceri…nu vreau sa stie ca mama e o “gunoiera” ”

Ajunsa acasa, mi-am luat mama la rost dupa un moment de tacere si dupa atatea intrebari din partea tatalui meu: “Ce e cu tine? Ai patit ceva la scoala”

-Nu are nimic…ii este doar rusine de mine, spuse mama

-Fata mea (tata mereu imi vorbea asa si asta imi dadea siguranta in mine, dar si vorbele lui erau sfinte pentru mine) , de ce sa-ti fie rusine de mama ta? Nu face nimic rau….

-Ba da… Si asa una dintre colege s-a prins ca mama e o gunoiera!

-Nu mai vorbi asa…Ceea ce face ea nu este nimic ce poate sa faca rau cuiva sau cu atat mai mult tie!

Cand venea vorba sa fiu intrebata unde lucreaza parintii mei, vorbeam mereu de tata si despre cat e de mult imi palce cand ma plimba cu autobuzul. Despre mama ziceam doar atat: “Lucreaza la o sera de flori”

Zilele cand ieseam in oras si o evitam pe mama au fost destule la numar. Chiar evitam sa ies la orele in care stiam ca era pe teren si strangea hartiile, aduna frunzele, sapa randurile de flori etc. impreuna cu inca vreo 4 oameni. Nu realizasem cat efort depunea mama doar pentru ca sa ne fie noua bine, familiei ei, pana in momentul in care venise acasa din caldurile acelea de peste 30 de grade cu picioarele umflate, cu tensiunea ridicata. M-am speriat, crezand ca i se poate face rau dintr-un moment intr-altul. De atunci am privit munca ei altfel, am privit-o pe ea altfel. Sosetele gaurite la calcai si bataturile din palma m-au facut sa ma gandesc la cate a renuntat saraca mama ca sa avem noi de toate, ca sa fim in rand cu ceilalti copii de la scoala si sa nu ducem lipsa de nimic. M-am simtit vinovata pentru rusinea ce o avusem fata de munca ei si in momentul acela nici macar nu mi-o mai puteam explica rational. De ce gandisem atat de prost? Poate pentru ca eram inca un copil si primeam in gura tot ce aveam nevoie. Nu am mai zis nimic catre ea in ziua aceea. A doua zi, mi-am luat inima in dinti si am mers in Parcul Copiilor, acolo unde era sectorul ei. Ea era cu matura in mana, cu capul plecat jos, maturand.

-Mama…

-Ce faci aici? Se astepta sa ii spun iar ceva despre faptul ca strange hartii sau ca o voi face iar gunoiera

-Am venit sa te salut si sa vad ce faci, mama! Si i-am zambit

-Multumesc, fata mea…ochii i se umplusera de lacrimi si m-a strans in brate