Doctor de cativa ani, am evitat sa ma atasez de pacienti si sa pastrez o oarecare distanta pentru ca la urma urmei… eu sunt doar cel caruia ii sunt supuse trupuri in sala de operatie… in mainile mele. Cum Dumnezeu sa iti placa atat de mult meseria asta?! (zambeste) Si cand ma gandesc ca am vrut sa renunt chiar in anul trei de facultate, doar pentru ca parintii nu mai vroiau sa imi plateasca studiile. Asta dupa ce am ajuns acasa mort de beat, cu jumate din camasa desfacuta, cu blugii juliti putin in genunchi, ochiul drept vanat pentru o blonda si vorbind numai aiureli d-ale barbatilor cand sunt beti. Mama se speriase de mine, ea ma stia de baiat cuminte si cand tata mi-a tras o palma peste toata fata, tot ce am putut spune a fost “Ce? Tu niciodata nu ai vrut sa ti-o tragi cu o blonda?”. In noaptea aceea m-am dezmeticit din toate punctele de vedere, parintii imi erau ingrijorati de cum ma comport si tot asa…
Mai am cateva minute si imi termin tura. Abia astept sa ajung acasa… sa mananc ceva cald si proaspat. M-am saturat de atata cafea fara cofeina. Oh… super. Am uitat ca ai mei au plecat azi in concediu si mama nu cred ca a mai trecut pe la mine sa imi faca de mancare. Comand ceva sau ma pun eu sa imi fac o salata.
-Plecati? intreba don’soara asistenta cu picioare lungi si frumoase
-Da… Mi-am terminat tura. Mai trec inca o data sa vad cum imi sunt pacientii si voi pleca acasa.
Nimeni pe coridoare, dar saloanele erau pline de bolnavi. Lui deja i se pare o rutina sa isi vada pacientii atat de des si sa se preocupe atat de mult de ei, desi nu era obligat sa faca asta. Intra in salonul 433, deschide usa incet… Tomas dormea.
-O sa te faci bine, baiete! si l-a mangaiat pe cap
Tomas era un copil cu probleme grave la inima. Crescut intr-un mediu nu tocmai propice pentru el si sanatatatea lui… Nu apuca sa arunce o minge in sus prin parc, ci era mereu de mana tatalui sau peste tot, pana si prin baruri unde inhala fum gros de tigari din gurile tuturor. Unii ii suflau fumul in fata doar pentru ca era mai negricios la piele. Originar din India, a fost crescut numai de tata… pe strazi. O haina buna o vedea doar intr-o vitrina… cat despre mancare, se multumea cu ce primea… paine si din cand in cand lapte. A ajuns aici in stare grava… luat de pe strazi de catre o Ambulanta chemata de niste tracatori.
-Buna dimineata, Tomas!
-’Neata!!! un zambet larg….
-Vad ca esti in forma… se pare ca ai dormit bine azinoapte.
-Da… Am visat ca tata a venit la mine si m-a mangaiat pe cap. L-ai vazut?
-Nu… Nu inca… probabil iti pregateste o surpriza
-Uite… azi trebuie sa facem o noua serie de analize… O vei lasa pe asistenta sa iti ia sange, da?
Isi puse mana pe vena, se prinse de cot si se uita la el….
-Dar, deja ma doare… de ce trebuie atat de mult?
-Nu e mult… ti se pare doar fiindca e siringa mare. Dar uite… o sa vorbesc si o sa le spun sa nu mai vina cu siringa aia mare la tine. E bine asa?
-Da…
Of, ce drag mi-e de el… Mi-as da si viata pentru el. Orice parinte si-ar dori un asemenea baiat… pe unde o fi tatal lui? Nici in zi de azi nu a venit aici. M-am gandit sa il scot la o inghetata daca se va simti mai bine zilele astea… Si asa si mie imi e dor sa mai fiu ca el. Bine ca inca mai sunt tanar.
-Sunteti chemat in salonul 433!
-Poftim?! Tocmai de acolo vin….
-Nu mai puneti intrebari… Grabiti-va! Nu e timp…
Inima copilului ii cedase si intrase intr-o criza de angor si facuse preinfarct
-O, nu! Dumnezeule! Tomas!!! Reactioneaza!
-Pulsul scade…
-Tomas!!! Mai incerca o data… Vena se umpluse iar de viata si pulsul revenise la normal… bataile inimii pareau a fi duble. Ceva nu era in regula.
-Nu trebuia sa fie supravegheat? a tipat catre asistente
-Pai…
-Pentru asta sunteti platite!!! si plecase din salon cu nervii la pamant si cu sufletul facut terci.
Nu pot… Nu imi pot permite sa il mai pierd si pe Tomas. Destul!!! Intai a fost batrana aceea… Acum Tomas?! Nu… (vorbea de unul singur)
-Paul?
-Da…
-Stai jos. Nu te mai ridica in fata mea. Chiar daca esti in a doilea an aici, sa stii ca te stimez pentru ceea ce esti cand esti aici. Nu ma intereseaza ce faci afara. Poti sa fi si traficant de droguri… Dar aici esti doctor!!! Ai inteles?
-Da…
-Sa stii ca asa am fost si eu… Puneam suflet in fiecare pansament luat de pe cap sau in fiecare strangere de mana cu pacientul meu. Dar anii au trecut peste mine si peste sensibilitatea asta. Nu am uitat-o, doar am mascat-o. Pentru ca… da rau unui doctor sa ii curga o lacrima in fata propriului pacient, lipsa de profesionalism. Nu uita ca aici iti trebuie un psihic de fier…
-Da… dar… Copilul asta…
-Copilul asta e la fel ca inca alti zeci de copii de pe lumea asta! Nu te mai opri in fata unei singure priviri de om bolnav! Stiu ca e greu…
-Va multumesc! Nu ma asteptam sa imi vorbiti atat de… deschis.
-Ca nu te laud toata ziua, nu inseamna ca nu esti bun in ceea ce faci si nu te apreciez. Hai, apuca-te de treaba! Eu ma intorc in cabinet pentru niste tomografii… inca mai am de analizat cazul acela despre care ti-am vorbit zilele trecute. Nici mie nu imi e usor… Dar ce sa facem?
-Va multumesc inca o data!
Au trecut 2 saptamani de cand Tomas era la Reanimare. Ameliorari in pasi mici, dar se pare ca eficenti. Niciun apel din partea tatalui, nimic. Din pacate Tomas avea nevoie de o inima noua, dar niciuna nu era compatibila.
-Vreau sa ma duci in parc… Te rog…
-Tomas… ce e cu tine?
-Vreau sa vad ceva verde… Nu mai suport sa stau aici, sa ma mutati din pat in pat, din salon la Reanimare si tot asa.
-Iti promit ca te voi scoate afara… Dar acum nu poti pentru ca trebuie sa te faci bine. Inima ta e prea slabita… Intelege…
-Dar vreau…
-Ok… uite cum facem… Maine dimineata te imbraci frumos si mergem la o inghetata, da?
-Da? Ma duci la inghetata?
-Da, Tomas…
-Multumesc! il ia in brate pe doctor
Prin randurile de iedera din fata spitalului, il plimba pe Tomas…
-Tu de ce nu ma iei de mana?
-Pentru ca… si Tomas l-a prins de mana. Doctorul a privit in fata si a zambit
-Am obosit…
-Eh… se rezolva si asta, il ia pe umeri si il plimba prin tot parcul. Tomas radea zgomotos pentru prima oara. Cine l-ar fi vazut pe doctor cu propriul pacient pe umeri, razand in parc, nu cred ca isi facea tocmai o impresie buna. Pentru doctor, toate acestea insemnau mult, chiar daca nu realizase asta pe moment.
-Inghetata nu am, din pacate, sa iti dau…
-Nu mai am nevoie… Paul! si rase iar la fel de zgomotos.
-Acum trebuie sa ne intoarcem… maine vom veni iar
-Stiu ca ma placi! Si mie imi place de tine…
-…
A doua zi de plimbare in parc nu a mai venit pentru ca Tomas iar facuse un preinfarct. Era deja pe lista de asteptari, dar pana acum… nimic. Nici macar o promisiune. Necesita neaparat un transplant. Inimi or fi multe pe lumea asta, dar nu suficiente. De data asta, preinfarctul lasase urme. Si o inima era mai mult decat necesara. Paul isi termina turele si ramanea in spital. Ce il determina sa faca asta? Nici macar el nu stia…
-Buna dimineata, Tomas!
-Buna…
-Azi te vom opera, asa ca te rog sa fii cuminte, da?
-Da? (zambeste) Unde e Paul?
-A fost mutat la un alt spital pentru ca acolo e mai mare nevoie de el. Mi-a spus (asistentei ii erau inlacrimati ochii) ca ii va fi dor de tine si iti ureaza bafta in viata, dar mai ales sa mergi cu capu’ sus pe strada, pentru ca o meriti…
-Alina, vino! Esti chemata sa duci recipientul in sala de operatii… spuse doctorul. Asistenta iesise din salon. Doctorul a ramas o clipa… il privea pe Tomas si si-a spus in gand doar atat: “Ai facut o alegere buna, Paul!”
Peste cateva ore, Tomas avea sa primeasca o inima noua… fara a stii, asa cum a fost si dorinta donatorului ce s-a semnat simplu “Domnul P.”, de unde provine inima.
