Daca va spun ca am vrut sa fiu balerina cand am fost mica,radeti de mine? Eu si acuma rad cand mama imi povesteste ca in fiecare zi imi puneam costumul alb de balerina pe care l-am improvizat eu dintr-o fustita alba de bumbac si un maieu..le-am cusut si GATA!! aveam deja costumul meu ce mi se parea mai frumos decat cel al balerinelor de la Tv si ma puneam in fata oglinzii si dansam de una singura,incercand sa fac la fel cum faceau balerinele.Sau ca vroiam sa devin vraci intr-o padure si sa stau printre bastinasi si sa caut remedii la boli,sa traiesc departe de zgomot si agitatie urbana? 
Adoram sunetele sensibile,adoram miscarile lente si bine definite..adoram simplitatea.
Imi petreceam dupamiezile la o profesoara de pian un pic mai in varsta si care imi canta in fiecare zi cate un cantec diferit,niciodata aceleasi sunete.Stateam nemiscata langa ea si parca fiecare apasare pe clapele pianului o intelegeam si ma treceau fiorii cand incepea sa cante o romanta.Pasiunea cu care ea canta ma molipsea si pe mine..aveam impresia ca sufletul ei se transpune prin degete in sunetele corzilor de pian si rasuna neimplinit de undeva din coltul cel mai obscur din fiinta ei prin toata sufrageria.
-Cum poti sa canti asa?fara partitura in fata…
-Ei,draga mea…ai incercat vreodata sa canti cu sufletul?
-Nu…
-Hai incearca…
Si atunci am combinat prima oara sunetele dupa cum simteam ,nu dupa cum arata partitura…Clapele pianului imi pareau atat de frumoase incat aveam mare grija cum le atingeam.
-De ce canti mereu cantece triste? De ce canti mereu despre dragostea ta pierduta? Parca nu ai copii…si nici sot
-Cine a zis ca nu am iubit niciodata?
-Pai..vazandu-te fara copii..m-am gandit ca nu ai..
-Nu numai ca am iubit..dar am fost si casatorita
-Da?
-Da…l-am cunoscut cand eram la liceu,aveam aproape 19 ani.L-am intalnit in centrul orasului,eu eram cu fetele si el era cu ceilalti prieteni ai lui de la armata.Facea armata aici.Ne-am indragostit nebuneste unul de altul,m-am maritat cu el si am plecat la Bucuresti…intre timp…m-am imbolnavit de cancer la san si el incepuse sa umble cu colega mea de lucru cand eu eram plecata la tratament si care devenise ceva mai tarziu sotia lui.Ne-am casatorit la catolici,pentru ca el era catolic si i-am respectat decizia.Stii bine ca la catolici casatoria dureaza o viata…Ei bine,noi ne-am despartit pentru ca el nu mai suportase sa ma vada fara par,obosita si fara chef de a-l satisface in pat.Nu stiu ce avea aia si nu aveam eu?!Eu il iubeam,ea ii vroia doar banii lui de colonel.Si tot cu ea a ramas…
-Si..nu ati avut copii niciodata?
-Eu cand i-am zis ca vreau sa am un copil,el a refuzat complet ideea asta zicand ca e prea devreme sa avem unul.Copiii mei au devenit elevii mei…si acum dupa zeci de ani isi amintesc de mine si ma viziteaza sau imi trimit flori.
-Nu te-a mai cautat niciodata?
-Ba da..ca sa-mi spuna ca se insoara cu acea colega si sa ma intrebe daca nu cumva am ceva impotriva..Ce era sa-i spun?Daca ma intrebi acum daca il mai iubesc…da..inca il mai iubesc.Chiar si cand era gelos pe orice barbat se apropia de mine..il iubeam.Acum el e fericit,insurat si cu copii..la casa lui asezat.Eu am ramas doar cu un pian vechi in camera si cu tine ce-mi esti draga ca si cum ai fi fata mea…Stai sa-ti aduc niste prajituri…tocmai ce le-am facut..ca am stiut ca vii:)
-Multumesc…
Era o femeie simpla si citita…dar care stia sa traiasca si impotriva bolii.Se obisnuise sa poarte sanul ala de silicon,dar de fiecare data cand intra in baie se uita in oglinda la ea si isi amintea ce frumoasa era cand era tanara: blonda cu ochi albastrii..subtirica si inalta(o adevarata bijuterie).Casa era asa de calda…un apartament micut,dar primitor si plin cu culori vii…Locuia singura,neamurile toate au decedat.In fiecare dimineata iesea pe balcon sa dea mancare porumbeilor..Si in fiecare duminica luam pranzul cu ea..ce-mi mai placea
Din nenumaratele zile petrecute cu ea am invatat ca a-ti pastra demnitatea cu capul sus e mare lucru si mai ales sa nu regret nimic …atata timp cat gandesc cu sufletul.
