Rasfoind prin articolele Jurnalului National azi dimineata, am gasit un film documentar, Earthlings, ce se doreste a fi o parte din realitatea nedezvaluita multor ochi de-a lungul timpului. Un fragment din realitatea pura, cruda si fara “atentionari de violenta”.

Pot sa spun ca am rezistat pana in minutul 18. De acolo ma opream de cateva ori pe minut… secventele sunt de la sine vorbitoare. Am dorit sa scriu mult mai mult la acest post, dar credeti-ma ca nu mai pot… pur si simplu inca retraiesc emotiile de acum doar cateva minute.

Inchei cu: “Invatati ce inseamna empatia!”

Penita virtuala e umezita bine de ganduri si acum sa scriu:

Ti-as spune ca te iubesc, dar poate e prea devreme. Te stiu de doar doua saptamani de zile in care ne-am mai ciondranit noi, dar tot unul in bratele celuilalt am ajuns. Ma faci sa ma opresc pe o secunda si sa o lungesc, sa o fac tot mai lata doar ca sa mai stai un minut cu mine. Si tot nu-ti spun ca te iubesc! M-ai face nebuna! Ah… eu si gandurile mele… de copila.

Ma simt ca un titirez in preajma ta… Ma lovesc de fiecare privire a ta, de mana ta stanga pe langa mana mea doar doar sa o prinzi, de fiecare fior din ceea ce se numeste “inima” si in acelasi timp… de realitate. Ma cam stapanesc sa nu te iau in brate din 5 in 5 minute sau sa te sarut in mijloc de strada pentru ca… Stii… nu indraznesc (inca). Stiu… e cam ciudat sa iubesti un om atat de repede doar pentru ideile lui, pentru felul lui de a fi, pentru tot ceea ce inseamna el. Dar eu simt ca… ca… te iubesc!

Pentru tine... Say it again