Într-o candelă aprinsă
Mă oglindesc şi eu
Şi mă uit la tine-n taină
Aşa am să te privesc mereu…
Singur stau şi mă-ntreb
Cum e să fi întreg?
Mâinile-mi ridic la cer
Deşi nu cred, eu sper.
Stai şi mă priveşti,
Eu în genunchi mă pun
Şi strig a disperare
Către cel Preabun.
Cer îndurare
Să mă simt împlinit
Prea mult am greşit
Şi-acum vreau să scap de pierzanie.
Stropi de rouă
Cad pe obrazul meu
Şi cu-n ochi obscur şi greu
Tu mă priveşti a ură.
Cu maini albe de mătase
Tu mă mângâi
Parcă ar fi o despărţire
Între doi păgâni.
Unde este caldura,
Cele două petale de trandafir,
Mireasma zilei de ieri
Le-a înlocuit cumva ura?
Ridică-mi pânza albă
Să-mi vezi chipul sorbit de umbră
Ţi-aş mai spune atâtea cuvinte
Dar pentru tine acum par vechi şi prăfuite.
Pe sub geana plânsă de atât amar
Îţi vad adevăratul chip,
O privire-ntunecoasă şi-un zâmbet rar.
Şi aşa, încet-încet mă pierd…
Nu-mi stinge candela!
Ci ţine-o aproape de inima ta
Dacă ea piere
Am să pier şi eu odată cu ea.
(23 decembrie 2005)
