Posts Tagged ‘mama’

Rupt de ei. Rupt de toti

Miercuri, Iulie 23rd, 2008

M-am nascut dintr-o mama bolnava si din pacate nu am ramas eu ultimul copil din familie. Am fost 11. Cinci dintre fratii mei au murit (doi la nastere si trei dintre ei pe parcurs, motivul nu l-am stiut niciodata). Vedeam doar bandajele lor aruncate pe jos, dupa ce mama spunea “inca unul e gata”. Pe mine ma luau si ma bagau in a doua camera, cea cu trei paturi si multe perne. Stateam acolo cu o carpa rosie si rupta in poala cu care ma jucam, mi-o imaginam avion si o fluturam prin aer minute in sir pana ce mama plangea iar de durere si atunci ma opream din joaca. Atunci am privit prima oara in jos…  si am lasat zambetul deoparte.

Ma plimb acum prin ploaie, cu parul despletit, dat dupa urechi scolareste. Nu stiu ce am, dar in ultimul timp nu imi mai suport parul, imi vine sa il tai! Imi vine sa il rup!!! Ochii mi s-au facut mici, abia accept un om langa mine si cand se apropie mai mult de mine, de pielea mea, clipesc din ce in ce mai des, nu privesc decat in jos si… ascult. Parca toata carnea se tine mai bine de oasele mele si prin vene imi misuna frica atunci cand pielea simte un alt miros de piele straina… Nu sunt cu nimic special fata de ei… Doar ca eu cand am inceput sa constientizez ce am jurul meu mai bine, m-am vazut intr-un loc plin de copii, poate mai amarati ca mine, intr-un loc unde primeam masa, haine frumoase, vizite de la straini ce imi vorbeau limbi rastalmacite si ma tratau ca pe un retardat, dar… nu primeam parinti.

Ma bateam zilnic in camera, pe hol, in curtea casei mele care era imensa, prost asfaltata, cu gropi. Nu ma intelegeam cu nimeni, nici macar cu cei de varsta mea. Directoarea ma trimitea la psiholog dupa ce ca imi dadea cate doua palme peste fata. Psihologul imi facea fisa saptamanal si o trimitea directoarei. Directoara tot ce putea si stia sa faca era sa tipe excesiv la mine, sa ma scuipe cu saliva si sa ma loveasca. Ca pedeapsa primeam doar o singura masa pe zi…  si nu aveam voie sa ies afara. Ce sa mai zic de educatoare care nici macar nu ma auzeau cand spuneam ca vreau la baie si asa faceam pe mine. Tot ele erau cele care ma umileau in fata copiilor dandu-mi pantalonii jos sa vada toata lumea ce am facut. Am crescut cu mila in privire si cu neputinta de a ma apara in fata altora…

Ajuns la scoala unde am invatat ce e cu adevarat bataia… Dar nu cea primita de la copii, ci de la invatator. La orice cuvant, litera, cifra scrise incorect imi trantea o palma intreaga dupa cap si imi dadea in cap cu ghiulurile lui mari de aur pana ce ramaneam cu mainile inclestate deasupra mea ca sa nu ma mai loveasca… Cand cedam, intram sub banca… Si atunci ma tragea brutal de haine, ma ridica si inca o palma peste fata doar pentru ca indrazneam sa intreb de ce da in mine. Si asa nu mancam mult, dar tanjeam ori de cate ori imi vedeam colegii mancand din pachetul pregatit de parinti, dupa un fruct… dupa un patratel de ciocolata. In zilele bune ale invataorului el ne aducea bomboane. Eu mereu eram ultimul care le primea, desigur ca erau injumatatite fata de ale celorlalti.

Chiar si la varste fragede nu mai stiam de mine… doar ma trezeam stand pe jos, trantindu-ma cu spatele de perete intr-un ritm perfect, in fata colegilor mei sau in fata asistentelor de la Centru. Plangeam… tipam… ma trezeam cu saliva curgand din gura si atunci imi era rusine de mine, de ce facusem, de cum aratam… de cum aratam in fata singurei fete care imi placea. Nu ii mai suportam… mi-o doream pe mama… Mama era in Moldova, cu restul fratilor. Nu inteleg de ce m-a dat pe MINE la Centru… De ce? De ce… O singura data am vazut-o pe mama dupa ce m-a lasat aici, singur. Directoarea m-a chemat intr-o dimineata la ea in biroul acela luxos sa imi spuna ca mama va veni maine la scoala. Nu am stiut ce sa mai zic… sa sar in sus de bucurie, sa plang… Nu mai stiam nimic… Ma gandeam doar la mama. Am asteptat-o la scoala si plimbandu-ma cu ea prin curte, toti copiii erau pe geam susotind unul altuia “Uite-o pe mama lui Bebicu”… sau altul in gura mare prin clasa “Uitati-va pe geam la Bebicu!!!”. Mama era cu doi covrigi intr-o plasuta transparenta, cu mainile mici si la fel de tacuta cum era inainte. Hainele erau tot inchise la culoare, doar fata, ochii i se mai schimbasera putin… au devenit mai lasati, mai obositi, mai tristi ca niciodata…

-Mama…

-Nu-mi mai spune mama…

-Esti mama mea, ii lua fata intre palme si o saruta pe obraz. Ea privea in jos, el drept spre ea.

Am crescut… Nu mai sunt copilul acela ce facea orice, am zis orice, pentru o mancare buna, o ciocolata si mai tarziu o tigara, de fapt… o tigara fumata mai mult de jumatate acompaniata de “na mah si tie!”.  S-au hranit altii din portia mea de mancare, dar niciodata nu am zis nimic… am tacut. Mi-au luat altii hainele si mi le-au vandut, eu ramaneam tot cu aceleasi. Mama s-a departat de mine. A venit alta si alta… m-am oprit la una singura. E cu mult mai batrana decat…mama… dar, ea cel putin ma iubeste. Din momentul in care femeia aceasta m-a luat la ea acasa, mi-a dat de mancare, m-a imbracat simplu, dar curat… sufletul meu iar s-a molesit. Nu, nu s-a intamplat nimic… Femeia asta doar m-a iubit si pentru mine era suficient.

Sunt ud tot… sunt tot sfasiat in mine. Oamenii au gheare… Oamenii au picioare grele, caci sub ele am fost ani de zile. Arat atat de normal incat nimeni nu si-ar da seama prin cate am trecut. Imi tin de bluza cu mainile incrucisate peste piept, nu vreau sa le vada nimeni… Hai, misca-te pentru mine, draga inima… respira aerul asta nou si hai sa o luam de la capat. Ploaia asta nu e degeaba aici. Ea ne spala. Pe mine de mizerie, pe tine de… durere. Adapa-te cat mai poti din ea, soarele vine. Si stii… e abia dimineata, drumul abia incepe. Ploaia se sfarseste… Eu privesc in fata, tu nu trebuie sa faci nimic, numai sa te tii de mine prin noile vene de otel, sa nu imi scapi din mine pentru ca… am nevoie de tine sa fiu iarasi… cald… cald.

Si munca de jos e cinstita

Miercuri, Iulie 2nd, 2008

Mama mea a lucrat ani buni taxatoare pe autobuz impreuna cu tata, imediat ce Revolutia trecuse. Cand s-au facut lichidari, mama a fost printre cei care au trebuit sa plece pentru ca la urma urmei era un novice acolo. Cu doar 12 clase terminate, optiunile pentru un nou loc de munca se diminuau. Nimeni nu platea un salariu bun unei persoane ce numai diploma de la bac o avea. Asa ca s-a angajat la o sera de flori. Mie nu-mi placea ideea, dar imaginandu-mi-o pe mama alaturi de flori toata ziua,aranjandu-le, avand grija de ele asa cum facea si acasa ma linistea. Eram prin clasa a 5-a cand mama a inceput sa lucreze acolo. Nu stiam exact ce face, dar cand venea acasa o vedeam mereu obosita, epuizata fizic cat si psihic. In fiecare dimineata se trezea la 5 si mergea la lucru pana pe la 14.00. Intr-o zi am iesit cu fetele in oras dupa scoala. Toate eram frumos imbracate si zambitoare. O luasem pe centru sa ne vada lumea cat suntem de mandre. In fata noastra erau niste gunoieri care faceau curatenie in oras. Toti cu salopete, maturi in mana si saci pentru gunoi.

-Aia nu e mama ta?

Ma uit…Nu. Imposibil! Aia nu e mama…(mi-am zis in gand)

-Nu e mama! Ti se pare. Si mi-am grabit colega sa mergem mai repede si sa trec peste acel moment ce mie mi se parea atat de penibil. Mama ma vazuse si eu m-am facut ca nu o vad. Nici macar nu i-am zis: “Buna,mama!” . Nu i-am zis nimic…am trecut pe langa ea la fel cum as fi trecut pe langa niste straini. Mi-am zis: “Toate colegele mele au parinti bogati, cu firme, cu afaceri…nu vreau sa stie ca mama e o “gunoiera” ”

Ajunsa acasa, mi-am luat mama la rost dupa un moment de tacere si dupa atatea intrebari din partea tatalui meu: “Ce e cu tine? Ai patit ceva la scoala”

-Nu are nimic…ii este doar rusine de mine, spuse mama

-Fata mea (tata mereu imi vorbea asa si asta imi dadea siguranta in mine, dar si vorbele lui erau sfinte pentru mine) , de ce sa-ti fie rusine de mama ta? Nu face nimic rau….

-Ba da… Si asa una dintre colege s-a prins ca mama e o gunoiera!

-Nu mai vorbi asa…Ceea ce face ea nu este nimic ce poate sa faca rau cuiva sau cu atat mai mult tie!

Cand venea vorba sa fiu intrebata unde lucreaza parintii mei, vorbeam mereu de tata si despre cat e de mult imi palce cand ma plimba cu autobuzul. Despre mama ziceam doar atat: “Lucreaza la o sera de flori”

Zilele cand ieseam in oras si o evitam pe mama au fost destule la numar. Chiar evitam sa ies la orele in care stiam ca era pe teren si strangea hartiile, aduna frunzele, sapa randurile de flori etc. impreuna cu inca vreo 4 oameni. Nu realizasem cat efort depunea mama doar pentru ca sa ne fie noua bine, familiei ei, pana in momentul in care venise acasa din caldurile acelea de peste 30 de grade cu picioarele umflate, cu tensiunea ridicata. M-am speriat, crezand ca i se poate face rau dintr-un moment intr-altul. De atunci am privit munca ei altfel, am privit-o pe ea altfel. Sosetele gaurite la calcai si bataturile din palma m-au facut sa ma gandesc la cate a renuntat saraca mama ca sa avem noi de toate, ca sa fim in rand cu ceilalti copii de la scoala si sa nu ducem lipsa de nimic. M-am simtit vinovata pentru rusinea ce o avusem fata de munca ei si in momentul acela nici macar nu mi-o mai puteam explica rational. De ce gandisem atat de prost? Poate pentru ca eram inca un copil si primeam in gura tot ce aveam nevoie. Nu am mai zis nimic catre ea in ziua aceea. A doua zi, mi-am luat inima in dinti si am mers in Parcul Copiilor, acolo unde era sectorul ei. Ea era cu matura in mana, cu capul plecat jos, maturand.

-Mama…

-Ce faci aici? Se astepta sa ii spun iar ceva despre faptul ca strange hartii sau ca o voi face iar gunoiera

-Am venit sa te salut si sa vad ce faci, mama! Si i-am zambit

-Multumesc, fata mea…ochii i se umplusera de lacrimi si m-a strans in brate

Online acum:
   website counter  

Sa pastram 
Romania curata!

sustin blogosfera feminina