In nevoie de bani si de un job pentru a-i obtine am decis acum cateva zile sa merg sa lucrez la o firma de pantofi din orasul meu cel putin o luna. Stiam ca pentru o luna primeam un salariu chiar bun, plus bonuri de masa (mai bine decat sa lucrez intr-un bar unde trebuie sa port fusta scurta si sa ma simt aiurea ca doar trebuie sa le zambesc chiar si clientilor care imi fac avansuri mai mult sau mai putin decente). Destul de bine pentru mine… atat cat pentru vara asta… cat sa-mi strang niste banuti, sa-i pun la banca (sunt destul de zgarcita cand vine vorba de bani:D… si fiecare leu conteaza pentru mine) ca dupa incep iar cu studiile sa fiu preocupata. Ne-am strans mai multe fete si am pornit in puterea zorilor spre firma ca sa ne angajam. Stiam ca inainte au fost ceva probleme, ca s-au imbolnavit oameni din cauza substantelor, dar eu trebuia sa lucrez intr-o alta sala unde nu aveam contact cu nicio substanta (bagam pantofii in cutii etc.).
Am ajuns acolo… cu chiu cu vai… toate adormite… si ne-au tinut acolo mult si bine pana cineva a venit sa ne vorbeasca. Intre timp oamenii mai ieseau din hale si tot ce vedeam erau fete lungi si ochi bagati in cap… parca nu au mai dormit sanatos de multa vreme. Am trecut peste… dar incepuse sa imi fie rau. Bausem doua beri in seara cu meciul Romaniei, dar nici vorba sa-mi fie rau de la 2 beri… am ignorat si asta… pana ce am zis ca “eu tre sa merg la baie” si am fugit spre baie… unde am vomitat. Mi-am zis ca daca am ajuns pana aici… merg mai departe (cred ca in momentul acela creierasul meu nu procesa bine informatiile, ca altfel nu-mi explic de ce am mai stat acolo).
Am mai stat la coada pentru examinarea medicala si in nicio ora au venit 3 muncitoare carora le era rau… halele alea se deschideau din 10 in 10 min cum fiecare tot iesea si intra. Mirosul acela se raspandea peste tot. Cei de acolo nu-l simteau, dar eu care veneam din exterior il simteam din plin. Ma simteam tot mai rau… dar nici atunci nu reactionasem… la un moment dat nu am mai rezistat si parca m-am vazut pe mine in fata ochilor respirand mirosul ala… si distrugandu-ma singura. Ca in fond… nimeni nu te obliga sa lucrezi unde nu vrei tu!
Mi-am luat traista mea cu care umblu mai mereu si am zis ca eu plec… Si am plecat. M-am dus la personal sa le spun ca “vreau sa plec acasa ca imi este rau”. Nu cred ca vreti sa vedeti expresia “doamnei” cand se uita la mine… de parca nu eram prima si nici ultima.
Abia am asteptat sa ies afara din iadul ala… Nu mai suportasem… Pentru prima oara in viata mea am pus piciorul in prag si mi-am sustinut punctul de vedere intr-o situatie atat de importanta unde a trebuit sa infrunt singura totul, indiferent de consecinte. Pentru prima oara in viata mea nu am mai actionat dupa “efectul de turma” si mi-a pasat de mine in primul rand… si de sanatatea mea.
Multumiri lui OTESCU DANIEL pentru poza 
ma bucur ca ai ales sa pleci..chiar daca vreau sa te revad nu vreau ca atunci cand te revad sa fim intr-un salon de spital…
ps. ce zici de McDonald’s nu trebuie s aporti fuste scurte, programul ti-l faci tu si banii sunt ok ….da, nici eu nu m-as baga acolo
eh..si cu astia de la Mc m-am lamurit…nu se merita..
Cam greu cu gasirea unui loc de munca decent si in care conditiile sa fie acceptabile!
Mai stiu si pe alte persoane care lucreaza in astfel de medii toxice si nu stau bine cu sanatatea.
P.s. eu te-am adaugat deja! poate si in blogroll, ramane sa ne mai citim
hm..da..sa stii ca si acum ma mai gandesc la oamenii aia care lucreaza acolo…ok..Iti multumesc!
victoria, multumesc de trecere, te mai astept pe la mine in blog, cu drag!
m-ai facut sa-mi pun ceva semn d einrebare 
o
de as pune si eu piciorul in prag mai des, poate viata mea ar fi mai simpla…chiar azidimineata am avut o neintelegere cu cineva drag si a iesit ca naiba, ce sa mai vorbim de pus picioare in prag
te pup!
Jamilla,oricand
…mi-a trebuit destul de mult curaj sa pot sa pun IN SFRASIT piciorul in prag …dar mai bine mai tarziu decat niciodata 