Că-i zi sau noapte
Stau şi-mi plâng regrete
Sub pământul greu şi umed
Stă al meu trup putred
Lipesc acele cuvinte
De pe ale lor buze, dezlipite.
Vântul îmi alină durerea
Şi-şi caută loc în inima mea
Locuind în umbra morţii,
Aştept să bată lumina eternităţii,
Să cadă peste-al meu locaş
Făcându-mă şi pe mine părtaş.
Ceasul mi-o sunat de mult,
Dar clopotul bate neîntrerupt-
Căci cu paşi repezi mă îndrept către tine
Şi simt cum totul sub mine se mişca repede.
Aştept să vină măcar cineva,
Căci nu mai suport singuratatea -
Destul că stau între patru pereţi
De ce nu veniţi?!
Flori pe pieptul meu nu mai există,
S-a ocupat vântul să mă acopere în frunză.
Numai pe el îl mai simt,
Deşi mi-e foarte greu sa uit…
Cât timp voi mai sta
Aici, în izolarea mea?
Un sărut aş vrea să mai simt
Pe-al meu piept de ciment.
N-am murit!
Sau m-aţi uitat cu toţii?
Aici, lângă voi sunt…
Mă aude cineva sau şi voi dormiţi?
(6 decembrie 2005)
Tags: cavou, noapte, pe mormant, piept de ciment, regrete, trup putred, zi
e frumos ce spui si mai ales felul in care o spui. totusi, citind ce scri mi-am dat seama ca prea putini oameni scriu atunci cand sunt fericiti. sau cel putin nu se vede. as vrea sa citesc ceva care sa ma faca fericit.
Flaviu,
E destul de trista aceasta poezie…si cred ca zice multe. Promit ca voi scrie si ceva ce te va face sa zambesti,mai greu..dar voi scrie:)
sti k ti am zis mai demult k asta e preferata mea…intrun fel ma regasesc in ea si imi aduce aminte de ceva..si ce mult mi as dori sa dau timpul in napoi sa fie kum era inainte..cand te am cunoscut prima oara..ce mult mi as dori sa pot da timpul inapoi….
e nevoie si de moarte ca sa intelegi viata