Organ
Astîmpără-ţi picioarele să mai bată în pieptul meu
Minciună
Taci dracu’ din gura
Ţigară
Suflă mai tandru fumul
Organ
In subsolul unei case vechi, stau si ascult jazz. Un bar dichisit si plin de personalitate, scrijaluit pe pereti cu femei goale fara a le prezenta pronografic, barbati fara gura acoperindu-se cu maini inexplicabil de lungi, toti luptandu-se cu figuri abstracte. Becurile, 5 la numar, adunate sub forma de ciorchine de strugure aveau culoare rosie pala. Scaunul ma tinea in poala, cu spatar lung si drept, cald de la catifeaua rosie. Cine s-ar fi gandit ca o sa ajung vreodata sa stau in fata unui scotch si cu sentimentele dansand in mine pe ritm de jazz, pe ritm de saxofon alternand cu o trompeta masata bine de un tanar abia iesit de la Conservator? Probabil ca e virgin. Nu asta conteaza. Conteaza ca eu acum sunt in pragul unei noi linii melodice. Ritmul se schimba. Basul imi canta dezamagirile, trompeta zambetele fara motiv din timpul orelor de chimie, plimbarilor aiurea dintr-un loc in altul, din timpul datilor cand eu radeam in pat cu ea si saxofonul iubirile intalnite in marile apogeuri sentimentale. Astampara-ti picioarele sa mai bata in pieptul meu! Ce? Esti surda?
Minciună
Dau sa trag putin de gulerul camasii ce ieri am cumparat-o, sa il aranjez putin sau sa ii mai desfac un nasture. E cald. Revin cu mana pe paharul de scotch la fel de entuziasmat. Ritmul e acelasi. O pereche de sani se opreste in fata mea. Stau putin si ma uit orbeste la ei. Ridic privirea. Un par saten buclat pana mai jos de alunita ei maronie de pe partea de sus a pieptului. Miros. Miros de parfum de femeie. Parfum dulce, usor desfranat. Statea dreapta. Astepta un dans. Ii raspund politicos ca nu dansez. Ea se aseaza. Privesc, dar totusi nu stiu ce e! Cred ca e un inger desfranat. Ne privim, ne altoim privirile. Si tot nu realizez ce am in fata mea! Zambeste! Isi schimba pozitia picioarelor din apropiate si cu mana stanga intre ele in picior peste picior cu cel drept inspre mine. Ridic spranceana dreapta in semn de intrebare. Ea zambeste. Ametit, decid ca nu e de competenta mea sa ii fac fata domnisoarei. Ma ridic de la masa. Ea cu acelasi picior indreptat spre mine ma atinge pe sub masa undeva mai sus de femur si coboara. Nici macar ajunsa la jumatatea drumului de pe piciorul meu ii dau si efectul bunei ei atingeri: Taci dracu’ din gura! Inca una care stie doar sa se miste in pat. O intreb ce vrea. Acum nu doar a zambit, si-a si umezit buza de jos luand o parte din ruj pe limba si gustandu-l. Imi reiau pozitia pe scaun de acum cateva minute inainte sa ma ridic. Incerc sa trec peste. Ma bucur in continuare de paharul pe jumatate gol. Il termin dintr-o singura tura. Mai cer unul. O intreb daca doreste un pahar. Zambeste iarasi. O mai intreb o data. Raspunde din priviri “La fel”. E clar ca vrea ceva. E clar ca orice as intreba-o ar minti.
Ţigară
Deja se juca cu mine. Isi scoate pachetul de tigari. Nu stiu ce marca erau, dar pareau a fi alese cu stil. Subtiri, aromate ca si ciocolata neagra. Primul fum l-a luat uitandu-se direct la mine si suflandu-mi fumul in fata sa il inhalez. Sufla mai tandru fumul, poate asa il voi inspira. Mai trase unul si o stinse. Isi luase poseta si se ridicase de la masa, trecand pe langa mine si lasand un bilet: Te astept in camera de sus…
Care camera? Ah… sus e o casa veche! Dar nu apartine proprietarilor? Ies din subsol. Sunt in fata casei. Intru. Camera de sus… trebuie sa urc pe scari. Ajung in fata usii… ei. O deschid. Ea statea pe un scaun picior peste picior cu o alta tigara de-a ei in mana. Iarasi ultimul fum. Se ridica. Vine spre mine cu un mers ca de fotomodel. Pasi mici si calculati. Ajunge in fata mea si se intoarce cu spatele catre mine. Rochia era cu spatele gol. Cum de nu am observat asta si cand s-a ridicat de la masa? Uh… Nu conteaza! Imi place… Imi ia mana dreapta si o pune pe mijlocul ei acoperit de materialul rochiei lungi. Ma obliga sa ii presez carnea. Ma obliga sa o indrept mai in jos, stragand-o mai tare. O imping in fata mea. O trantesc de perete. Zambeste. Ii ridic piciorul stang, ma plimb repede si presat pe el. O prind de coapsa. Secundele cresteau, minutele se risipeau pe un pat albastru. Le risipeam cu ea. Le risipeam impreuna. Si toate risipite se dadeau pe dupa ore pline. Si toate adunate mi s-au facut zile. Pana maine, pana poimaine sau pana… azi. Ea poate pleca, eu la fel. Dar pana acum niciunul nu a trecut dincolo de usa definitv. Seara asta iar ma va adormi mirosul ei…
Azi m-am gasit gol in pat, fara patura, fara nimic. Doar cu hainele pe jos aruncate. Dar parca ieri eram cu ea. Nu am cum sa fi visat toate astea! Pe partea cealalta de pat un bilet – al doilea, scris si semnat la sfarsit cu un A cu punct din ruj rosu – Adio
Astampara-ti picioarele sa mai bata in pieptul meu!!! Sunt singur acum, nu vezi? Sunt singur… Taci dracu’ din gura! Si tu? Trage mai tandru fumul… Trage mai tandru… fumul.
Jos, in subsol, un pian incepe sa isi cante primele acorduri pline de feminitate si chemandu-si clientii. Clapele erau tandre… Ea era tandra… Si-si urca sufletul in sunete inalte si tot ea le cobora dramatic. Ea era muta. El plecase, ignornand sunetele pianului.
Aaaa…wow… trebuie sa spun, cum am inceput sa citesc primele randuri nu credeam ca avea de a face cu un final mai erotic…dar din cate se pare organul e jazzul, muzica care prin bataia din picioare a notelor atinge acolo adanc in suflet, in piept si aduce momentul rememorarii dar bine ca nu ai luat-o pe urmele lui proust sa incep sa povestesti altceva. Sa revenim… minciuna… desfranare… nu prea gasesc legatura aici. Tigar… legatura evidenta… si ca o tigara, e bun numai pentru o perioada de timp, sau cel putin asta e senzatia ce ti-o da. Totusi la sfarsit e foarte buna imbinarea pe care o faci… si pana la urma protagonistul nu a urmat calea buna si s-a lasat dus de ispita…si a gatat tot printr-un bilet cu un A rosu… si nu ma gandeam la un A anume
Wow… bine scris… o buna reprezentare a dorintei desfranarii si un sfarsit care infatiseaza cat de rea este ea de fapt. Frumos.
mi-a fost dor
Prima si ultima parte imi plac cel mai mult. PArtea a doua “minciuna”, mi sed pare putin exagerata in ceea ce priveste anumite detalii: “Isi schimba pozitia picioarelor din apropiate si cu mana stanga intre ele in picior peste picior cu cel drept inspre mine.” Acest “cu cel drept spre mine” mi se pare prea mult.
“E clar ca vrea ceva. E clar ca orice as intreba-o ar minti.” Asta nu am inteles-o. Ceea ce voia ea era adevarat, s-a si intamplat in camera de sus. Tot ceea ce “desena” cu corpul ei, acolo la masa, langa el, era adevar. Nu era nevoie sa minta. Probabil ca minciuna era in capul personajului principal: “nu dansez”, “nu e de competenta mea”, “Ma ridic de la masa”, “Taci dracu’ din gura!”; dupa care vine partea a 3-a, adevarul.
Oricum, imi place.
Frumos. Ai inceput sa lucrezi mai mult la detalii si asta este un avantaj enorm.
of…tu! finalul e prea brusc, sau poate tocmai asta e farmecul. Si totusi, luciditatea melancoliei, unde e luciditatea din durerea trairii?