Eu sunt un clovn…

Eu sunt un clovn care-a uitat să râdă,
Acela datorită căruia zâmbeaţi,
Mă copleşeşte o tristeţe hâdă
Dar spectatorii nu sunt vinovaţi.

Am fost aplaudat sub reflectoare,
O viaţă-ntreagă m-am fardat strident,
Iar astăzi oboseala-n mine doare
Şi mă asediază zilnic, insistent.

Am făcut tumbe în arena vieţii,
Cădeam în cap, mă ridicam râzând,
Îmi beam un ceai sub pleoapa dimineţii
Şi adormeam, la spectatori visând…

În ochii voştri, clovnul griji nu are,
El râde zi şi noapte, e hilar,
Vă face viaţa mare sărbătoare,
Un clovn, la circ, e strictul necesar.

Un clovn nu are viaţă personală,
Cum poţi iubi un clovn? – veţi râde sec,
Iubirea unui clovn e-o păcăleală,
Iubirea unui clovn e un eşec…

Dar eu am plâns departe de arenă,
Ferit de reflectoarele fierbinţi,
Şi-n mine dragostea trăia perenă,
Întreţinută-n timp de rugăminţi.

M-am tot zbătut să caut dezmierdare,
Am vrut să am momentele de dor,
Mi-am construit în suflet un circ mare
Şi am iubit, râzând, întâmplător…

Sunt clovnul care-şi caută pereche
Având tavanul circului drept cer,
Şi plâng pe-ascuns în sala foarte veche,
Atunci când dreptul la iubire-l cer…