Comentarii la: In oglinda… pe marginea patului

de: Porcul de York

Porcul de York — Tue, 04 Aug 2009 22:08:33 +0000

Bravo Victoria, ai reusit sa scrii ceva ce eu nu am avut curaj sa scriu si nici nu cred sa ma adun vreodata si sa o fac. Pentru ca e mult prea greu sa deranjezi unele amintiri adormite. Prefer sa le las acolo, in sanctuarul lor, sa doarma. Amintirile mele au deschis insa ochii dupa ce am citit articolul tau si atunci cand reusesti sa scrii lucruri care sa miste ceva in interioarele atat de egoiste si de inaccesibile ale oamenilor, inseamna ca te-ai nascut cu un scop. Bunicii sunt in general oameni care se transforma in icoane si daca noi vom reusi intr-o zi sa fim bunici, sa trecem peste viata cu flori in mana si cu bocanci in picioare, dupa cum prefera fiecare, invingandu-ne natura constient autodistructiva, va fi ca o confirmare ca am trait cu sens. Felicitari d-ra !

de: Cristian Lisandru

Cristian Lisandru — Fri, 31 Jul 2009 08:17:08 +0000

“Aceleasi maini ce au facut la razboi paturi si covoare, aceleasi maini ce au muncit in rand cu barbatul pierdut la 38 de ani, aceleasi maini ce au leganat si pocnit peste fund 3 copii, aceleasi maini care zilnic se impreunau pentru a-i multumi lui Dumnezeu… Aceleasi maini dezleaga acum firele de par de batranete si ea din senin e tanara, chiar daca picioarele sunt cam grele si o trag inapoi spre pamant.” – frumoasă postare… Am călătorit în timp datorită rândurilor tale şi a fost tare bine… O zi cât mai bună îţi doresc…

de: Rusoaie

Rusoaie — Wed, 29 Jul 2009 08:48:15 +0000

Eu n-am prins strabunici in viata, dar de la bunici pot spune ca am invatat foarte multe… probabil ca, totusi, experienta de zeci de ani isi spune cuvantul…