Pe strada nemuririi mortii si-a uitarii
Am indraznit noi, oamenii, s-o calcam.
Brate ma trageau de mana, erau nebunii.
-Suflete nebune, ce cauti tu nu-i omenesc!
Doar in vis ii mai pot da crezare nimicului nefiresc.
Mereu cerea sa fie dat afara,
Dar eu nu aveam usa de deschis…
Magie, fluturi, degete… asa se mai auzeau ei printre cripte…
Mortii toti plecare urechea
Si batand cu pumnu-n poarta
Isi cantau in oseminte.
Viori mortuare se ridicau deasupra fiecaruia
Si-si cantau asa perfect bautura ranilor…
Vocile incepeau sa iasa din putrezi,
In cimitirul Pruncilor erau ei si numai ei,
nebunii vineti.
Acum incepe… liniste
“Noi suntem vanduti ca sclavii
In lumea nostra e doar o entitate deschisa,
singura
Intunericul ne acopera gropile inaintea reveriei
Totusi, ranile cutremura cate un cavou fara sa stii.
Noi suntem si vom fi”
Cum cu cantul lor cantau pamantul,
Petalele cazute ridicau,
Pasari moarte-i cuprindeau ca duhul,
De jos capul moale-si trezeau.
Din pamant ieseau gandacii,
Tragand si ei de picioarele ierbii,
Din gunoi vechiul vietii invia,
Criptele se incalzeau cu nebunia si coarda sa.
-Dar, de ce sangerezi. nebune?
Si voci in cor acopereau tacerea sangelui
“Noi suntem si vom fi…”
vot