Poem dramatic intr-un act
Colectionarul: asemeni lui Iona, el face din dedublarea personalitatii un mijloc de a ajunge la eliberarea suprema.
Ma prezint in fata dumneavoastra, Colectionarul
Nu colectionez timbre, pene, masini de epoca, suvite de par de femeie. Colectionez cate o piatra pentru fiecare sentiment pompat de inima prin vene, irigandu-mi raţiunea. Toate pietrele le vopsesc in acuarela. Am nevoie de culori.
Despre curcubeie
Imi am originea din cel mai rahitic ovul care a fost vreodata fecundat. Nu mi-a plăcut niciodata lumina inca de cand am vazut-o pentru prima oara. Insa a inceput sa imi placa atunci cand am realizat ca ea de fapt da nastere culorilor. Iubeam vara pentru ca se colora singura. Nu-i trebuiau creioane. Mie mi-au trebuit creioane ca sa imi desenez familia. O decupam si o lipeam de pereti. Asa ca in fiecare noapte inainte sa adorm, ma uitam la ei. Erau frumosi. Aveam doua surori si un frate mai mic. Mama era slaba la fata si la fire. Tata avea ochii verzi, tulburi si pieptul moale. Ma lipeam de el, imi lipeam urechea de spatele lui si adormeam in ritmul inimii trecute de 40 de ani. Il iubeam atat de mult incat ma chinuiam sa respir odata cu el. Si am reusit. Inima lui, insa nu am prins-o niciodata din urma. Curcubeie mi-au fost zambetele si zambetele mi-au fost creioanele… supravietuirii. Ori de cate ori vroiam ciocolata si bani nu erau, mi-o desenam in minte si ma imaginam stand ghemuit in pat si mancand din ea.
Despre sah
Eu am ales sa fiu calul. Numaram pasii in timp ce mergeam, numaram cate scari puteam sa sar, cate batai de minge in perete. De mic am invatat sa imi stabilesc un prag unde vreau sa ajung. Imi propuneam sa bat mingea in perete de 20 de ori fara oprire si nu ma lasam pana nu reuseam. Tata mi-a insuflat teoria: propune-i vietii sa parieze pe tine, gandeste miscarile si extinde-ti singur patratelele pe tabla proprie de sah! Si am facut-o pana cand am clacat. Miscarea gresita a fost sa inchid usa de fier fara a ma asigura ca puiul de pisică nu este sub scara. I-am prins capul intre usa si tocul de fier. Jugulara a suferit o lovitură puternica si a tasnit sangele pe usa, pe scari, insa nicio picatura pe piciorul meu. Am incetat sa respir in fata ritmului zvarcolelior puiului de pisica. De ce sufletele pure sunt cele care se cutremura si se zbat atunci cand mor, si nu cele brazdate de ură? Am plans doua zile la rand si cerandu-mi iertare sufletului ce l-am omorat, il rugam sa se întoarcă. Tata a fost cel care mi-a deschis ochii rosi plini de lacrimi, spunandu-mi ca in viata unii suntem predestinati sa fim sacrificii, pentru ca cineva sa poata merge mai departe, si deschizatori de drumuri. Am omorat si acum trebuie sa ii recompensez sufletul.
Despre magie
Prima oara cand am vazut magia a fost intr-un clovn. Ultima oara… minte, da-mi drumul si lasa-mi gandurile sa se rasfire… Nu-mi amintesc… A indesat bine mintea mea ultima oara cand am vazut magia. Permite-mi sa rad, prietene. Ha… ha… ha ha ha… Colectionarul nu mai rade. Colectionarul rade cu gura trista. De ce nu mai pot clipi? Mi-am amintit… ultima oara cand am vazut magia a fost atunci cand tata se prefacea ca e mort. El era mort! Iti vine sa crezi? Si am crezut ca nu e mort pana cand a coborat orizontal pe franghii… De atunci nu mai vrea sa iasa din ascunzătoare. Nu vrea nici in ruptul capului sa renunte la de-a v-ati ascunselea. Tata? Tu razi acolo in spate? Vad ca inca nu ai renuntat la trisat. Pacat ca nu te vad cand te furisezi in spatele meu. Asta da magie… Candva o sa pot si eu sa ma joc asa.
Despre sunete
De obicei sufletu-mi danseaza pe ritm de jazz, pe ritm de saxofon alternand cu o trompeta masata bine de un tanar abia iesit de la Conservator si pe deasupra si virgin. Nu conteaza asta acum. Conteaza ca sunt in pragul unei noi linii melodice. Ritmul se schimba. Basul imi canta dezamagirile, trompeta zambetele fara motiv in timp ce mergeam halucinant pe strada ca un adevărat adolescent, cu berea in mana si strigand: Traieeesc! Ah… sa nu uit de datile cand eu radeam in pat cu ea. Da… eram goi… si plini de viata. Eram goi… Pun pariu ca mai tin minte conturul corpului ei de gazela. Il conturez cu degetul a suta miia oara in aer. O vad… Tu o vezi? E cea mai fina panza vreodata conturata. Ahhh… Cineva zgarie cu unghiile panza!!! Inceteaza! Imi astup urechile si nu o sa te mai aud! Ma distrugi! Ma distrugi… ma distrugi, iubito. Daca ai tropai cu picioarele goale pe pieptul meu, te-as prinde de picior incat sa cazi deasupra mea. Si nu s-ar mai auzi decat pielile noastre iubindu-se… adulmecandu-se una pe cealalta… inrosindu-se de la presiunea ce o facem unul asupra altuia. Si ne oprim… Ne ridicam si plecam fiecare de unde am venit. Tu incerci sa faci pasul mai mare decat mine, dar tot te aud si te ajung din urma. Dar, stai… ultima oara nu te-am mai ajuns.
Despre tacere
Sunt balanta. Deci, stiu ce e tacerea. Gura imi tace si in mine se razvratesc viermii de matase. Acum, lasa-ma in tacere sa jonglez cu pietrele mele… scumpele mele pietre colorate…
PS: este o alta varianta a scrierii “Organ, minciuna si tigara”
