Sunt vulcanul stins

din lacul căruia

se adapă toți,

fără milă.

Lacul se adâncește

și sapă-n foc

căci azi plouă…

Și nu mai simt nimic,

decât tropăitul.

Aș vrea să mă crepe

amurgu’-n două,

să mă trimită-n rai și iad

și să mă întorc în răsărit,

să mă vărs peste voi,

să mă vărs nouă,

să am răgaz s-o iau

sau nu de la-nceput.

Momentan cade rouă…

Și nu e trist, nu, nu

Mă-mbăiez în rouă…

cu arpi de înger și ochi de demon,

aceeași sclavă a pământului.

”Ochi de demon,

Ochi de sticlă

picură fără de frică.

Jos e sânul cald și gol,

Sus banchetul ielelor.

Haide…”

…putina rabdare

Si daca ai sti ca inlauntrul fructului pacatului

Se afla mierea ce iti va cobori mainile,

iti va indulci cararile.

Si daca ai sti ca miezul este suferinta

Ti-ai mai intretine viata-n pasi de  vals cu o fiinta

Ce-i jura credinta pomului?

Si dac-ai sti ca pomul e imbalsamat  cu fericire

si miresme line sa coboare-nspre tine

Ai mai sta gol in fata mea?

Si dac-ai sti ca rodul meu este insasi nemurirea

Te-ai intoarce cu spatele inspre fiinta

si cu fata inspre mine?

Si dac-ai sti ca ochii-mi sunt simple frunze

mi-ai mai calca privirile-n picioare ?

(Oh, mi-ai mai stinge din racoare)

Eu imi asez coroana de frunze

caci dupa cum vezi, iubite, a venit primavara.

Tu ramai intrebandu-te daca am fost eu sau balerina

ce ti-a dansat o-ntreaga noapte-ntr-o cutie

mila si daruirea,

izbanda si tacerea,

razboiul, nemurirea.

Invartindu-ma, iubite

mi-am inchis coroana.

Pe  maine dimineata…

Pe strada nemuririi mortii si-a uitarii

Am indraznit noi, oamenii, s-o calcam.

Brate ma trageau de mana, erau nebunii.

-Suflete nebune, ce cauti tu nu-i omenesc!

Doar in vis ii mai pot da crezare nimicului nefiresc.

Mereu cerea sa fie dat afara,

Dar eu nu aveam usa de deschis…

Magie, fluturi, degete… asa se mai auzeau ei printre cripte…

Mortii toti plecare urechea

Si batand cu pumnu-n poarta

Isi cantau in oseminte.

Viori mortuare se ridicau deasupra fiecaruia

Si-si cantau asa perfect bautura ranilor…

Vocile incepeau sa iasa din putrezi,

In cimitirul Pruncilor erau ei si numai ei,

nebunii vineti.

Acum incepe… liniste

“Noi suntem vanduti ca sclavii

In lumea nostra e doar o entitate deschisa,

singura

Intunericul ne acopera gropile inaintea reveriei

Totusi, ranile cutremura cate un cavou fara sa stii.

Noi suntem si vom fi”

Cum cu cantul lor cantau pamantul,

Petalele cazute ridicau,

Pasari moarte-i cuprindeau ca duhul,

De jos capul moale-si trezeau.

Din pamant ieseau gandacii,

Tragand si ei de picioarele ierbii,

Din gunoi vechiul vietii invia,

Criptele se incalzeau cu nebunia si coarda sa.

-Dar, de ce sangerezi. nebune?

Si voci in cor acopereau tacerea sangelui

“Noi suntem si vom fi…”

Firimituri de paine si graunte grele

Atarnau de firele de par ale maritului trup.

Frumos mucegai ruginit de vreme

Dormea intins pe felii roz de paine.

Inca respira… a moarte.

Ma trezi ca un catarg, atarnat de maini flagelate

Si ma priveam pe mine, mortul de acolo

Cum lumea-ntreaga se uimea de paloarea

Fetei mele ce adanc dormea si nu misca deloc.

Hm, mana asta e prea fina, prea blanda…

Oare a cui o fi de tot vrea sa ma atinga

Si nicidecum nu-mi mai da drumul?

Si peste gene albe abia trezite vad si intreb:

Papusa cu ochi negrii de plastic,

Ce ascunzi sub tine?

Sa fie oare vapai curtate de printi demonici

Si epave de corabii, panze albe?

Sa fie oare un cerc cu rame laolalta bete?

Hai, spune-mi… Te indura si de mine.

Lasa algele din varful acului sa coboare,

Deschide carapacea in care stapanu-ti tine

Intre valuri rosii si subtiri spuma gurii inchisa…

spune-mi

Dar, de ce plangi, Craiasa?

Atat de rau imi pare ca nu-ti pot tine

In causul palmei mele picurii acestia dulci-

Atat de dulci… atat de dulci…

palma in ai mei mi-e deja cufundata.

Intoarce-mi palma sa-mi cada amarii

Si am sa ti-o intorc si eu pe-a ta…

Imi voi apleca gura sa te lipsesc de ei,

Vor intra ei in mine si eu in ei…

Si uite… respiram impreuna

Sub fruntile noastre iarasi…