Archive for the ‘ganduri rasfirate’ Category

Masca

Vineri, Iulie 4th, 2008

Esti in lanturi si te doare

cum sangele in vene ti se strange

-disperare-

Hai, ia-te dupa mine

Si promit ca nu te voi frange!

Sunt eu…cea deasupra ta, Stapane!

Sunt eu…cea care te conduce.

Eu, clovnul din fata ta, cel care te facea mereu sa razi, stau mereu in umbra ta! De ce? Ca sa fii tu zambareata. M-am saturat sa traiesc prin tine cand tu nu esti decat o masca! Tu nu esti decat o pictura frumoasa pe o panza neagra. Cam greu sa privesti printre ridurile unei masti nu-i asa? Rar sunt cei ce vad printre ele…multi sunt cei care le privesc frumusetea.

Te-am hranit, te-am spalat de lacrimi si tu asta imi dai?! Nimic din ceea ce imi spui nu se loveste de mine, caci de inima te-ai ocupat tu sa mi-o iei. Am ramas gol pentru tine, doar sa fi tu frumoasa. Vroiam sa-ti spun ca inca respir! Ca inca sunt langa tine! Ca peste mine tu respiri si gusti din viata! Ca prin ochii mei vezi si tot prin gura mea ma inseli cu altul! Sau poate ca nu esti doar a mea..poate ca esti a tuturora!

Iubindu-te pe tine

Miercuri, Iulie 2nd, 2008

Penita virtuala e umezita bine de ganduri si acum sa scriu:

Ti-as spune ca te iubesc, dar poate e prea devreme. Te stiu de doar doua saptamani de zile in care ne-am mai ciondranit noi, dar tot unul in bratele celuilalt am ajuns. Ma faci sa ma opresc pe o secunda si sa o lungesc, sa o fac tot mai lata doar ca sa mai stai un minut cu mine. Si tot nu-ti spun ca te iubesc! M-ai face nebuna! Ah… eu si gandurile mele… de copila.

Ma simt ca un titirez in preajma ta… Ma lovesc de fiecare privire a ta, de mana ta stanga pe langa mana mea doar doar sa o prinzi, de fiecare fior din ceea ce se numeste “inima” si in acelasi timp… de realitate. Ma cam stapanesc sa nu te iau in brate din 5 in 5 minute sau sa te sarut in mijloc de strada pentru ca… Stii… nu indraznesc (inca). Stiu… e cam ciudat sa iubesti un om atat de repede doar pentru ideile lui, pentru felul lui de a fi, pentru tot ceea ce inseamna el. Dar eu simt ca… ca… te iubesc!

Pentru tine... Say it again

Si munca de jos e cinstita

Miercuri, Iulie 2nd, 2008

Mama mea a lucrat ani buni taxatoare pe autobuz impreuna cu tata, imediat ce Revolutia trecuse. Cand s-au facut lichidari, mama a fost printre cei care au trebuit sa plece pentru ca la urma urmei era un novice acolo. Cu doar 12 clase terminate, optiunile pentru un nou loc de munca se diminuau. Nimeni nu platea un salariu bun unei persoane ce numai diploma de la bac o avea. Asa ca s-a angajat la o sera de flori. Mie nu-mi placea ideea, dar imaginandu-mi-o pe mama alaturi de flori toata ziua,aranjandu-le, avand grija de ele asa cum facea si acasa ma linistea. Eram prin clasa a 5-a cand mama a inceput sa lucreze acolo. Nu stiam exact ce face, dar cand venea acasa o vedeam mereu obosita, epuizata fizic cat si psihic. In fiecare dimineata se trezea la 5 si mergea la lucru pana pe la 14.00. Intr-o zi am iesit cu fetele in oras dupa scoala. Toate eram frumos imbracate si zambitoare. O luasem pe centru sa ne vada lumea cat suntem de mandre. In fata noastra erau niste gunoieri care faceau curatenie in oras. Toti cu salopete, maturi in mana si saci pentru gunoi.

-Aia nu e mama ta?

Ma uit…Nu. Imposibil! Aia nu e mama…(mi-am zis in gand)

-Nu e mama! Ti se pare. Si mi-am grabit colega sa mergem mai repede si sa trec peste acel moment ce mie mi se parea atat de penibil. Mama ma vazuse si eu m-am facut ca nu o vad. Nici macar nu i-am zis: “Buna,mama!” . Nu i-am zis nimic…am trecut pe langa ea la fel cum as fi trecut pe langa niste straini. Mi-am zis: “Toate colegele mele au parinti bogati, cu firme, cu afaceri…nu vreau sa stie ca mama e o “gunoiera” ”

Ajunsa acasa, mi-am luat mama la rost dupa un moment de tacere si dupa atatea intrebari din partea tatalui meu: “Ce e cu tine? Ai patit ceva la scoala”

-Nu are nimic…ii este doar rusine de mine, spuse mama

-Fata mea (tata mereu imi vorbea asa si asta imi dadea siguranta in mine, dar si vorbele lui erau sfinte pentru mine) , de ce sa-ti fie rusine de mama ta? Nu face nimic rau….

-Ba da… Si asa una dintre colege s-a prins ca mama e o gunoiera!

-Nu mai vorbi asa…Ceea ce face ea nu este nimic ce poate sa faca rau cuiva sau cu atat mai mult tie!

Cand venea vorba sa fiu intrebata unde lucreaza parintii mei, vorbeam mereu de tata si despre cat e de mult imi palce cand ma plimba cu autobuzul. Despre mama ziceam doar atat: “Lucreaza la o sera de flori”

Zilele cand ieseam in oras si o evitam pe mama au fost destule la numar. Chiar evitam sa ies la orele in care stiam ca era pe teren si strangea hartiile, aduna frunzele, sapa randurile de flori etc. impreuna cu inca vreo 4 oameni. Nu realizasem cat efort depunea mama doar pentru ca sa ne fie noua bine, familiei ei, pana in momentul in care venise acasa din caldurile acelea de peste 30 de grade cu picioarele umflate, cu tensiunea ridicata. M-am speriat, crezand ca i se poate face rau dintr-un moment intr-altul. De atunci am privit munca ei altfel, am privit-o pe ea altfel. Sosetele gaurite la calcai si bataturile din palma m-au facut sa ma gandesc la cate a renuntat saraca mama ca sa avem noi de toate, ca sa fim in rand cu ceilalti copii de la scoala si sa nu ducem lipsa de nimic. M-am simtit vinovata pentru rusinea ce o avusem fata de munca ei si in momentul acela nici macar nu mi-o mai puteam explica rational. De ce gandisem atat de prost? Poate pentru ca eram inca un copil si primeam in gura tot ce aveam nevoie. Nu am mai zis nimic catre ea in ziua aceea. A doua zi, mi-am luat inima in dinti si am mers in Parcul Copiilor, acolo unde era sectorul ei. Ea era cu matura in mana, cu capul plecat jos, maturand.

-Mama…

-Ce faci aici? Se astepta sa ii spun iar ceva despre faptul ca strange hartii sau ca o voi face iar gunoiera

-Am venit sa te salut si sa vad ce faci, mama! Si i-am zambit

-Multumesc, fata mea…ochii i se umplusera de lacrimi si m-a strans in brate

Strain

Marţi, Iulie 1st, 2008

Mi se intampla adeseori sa zambesc sau chiar sa-i vorbesc unui strain ca si cum il cunosc de ani buni. Ma fascineaza omu’ din fata mea cand nu stiu nimic despre el, despre locul unde locuieste, daca e singur sau nu. Imi fixez bine privirea inspre ochii lui si stiu ca asa nu ma poate minti. Ajung sa impartasesc putin din viata mea unui strain si asta ma face sa ma simt mereu bine. Sau la o caisata (asta in cel mai bun caz cand am bani) sau la o bere Timisoreana cu lamaie, cu muzica buna, undeva intr-un club. Sau si mai simplu, stand pe malul Timisului la taclale.

Imi amintesc de balul bobocilor de anul trecut cand eram pe strada cu o colega de-a mea si facuseram un pariu. Aveam nevoie de cineva sa ne taie pariul (neaparat un baiat sa fie) . In fata noastra, un baiat in camasa, brunetel si zambitor (bine si un pic uimit ca noi radeam cu gura pana la urechi) . Mergem la el si-l intrebam daca ne taie pariul. Doamne,dar ce sa faca saracu’ copil :D . Trebuia sa ne faca pe plac. Ne-a taiat pariul si am plecat. Cand am trecut a doua oara, ne-a oprit el sa ne intrebe daca nu vrem sa mergem cu el la un suc pentru ca se plictiseste tot asteptand sa-l lase sa intre la bal (ametitul isi pierduse biletul) . Si asa, de la un simplu pariu am ajuns prieteni buni. Si acum mai radem de cum ne-am cunoscut. Cam asa mi-am intalnit eu cei mai multi dintre prietenii mei.

Odata cineva s-a asezat la masa mea, un pic turmentat si a inceput sa-mi povesteasca viata lui si ce-l doare. Il ascultam, imi facea placere sa-l aud cum imi zice si de bune si de rele. Un om deschis la conversatie mi se confesa, desi nu ma vazuse decat in treacat. Ore in sir am stat de vorba. Ca mai apoi sa-l intalnesc peste cateva saptamani, multumindu-mi ca am stat atunci cu el si l-am ascultat.

Intr-un strain, poate, am gasit ceea ce nu gaseam la cei care ma cunosteau. Gaseam obiectivitatea de care aveam nevoie, gaseam doi ochi si o privire noua…gaseam aceleasi sentimente in trupuri noi…Si se mai intampla sa ma si indragostesc. Desi nu stiam multe despre el/ea, daca imi cerea ceva, ii dadeam. Acordam incredere orbeste si nu-mi parea rau niciodata de ceea ce ofeream. Plus ca o gura de strain e mai dulce decat a unuia ce-l stii bine. Poate din cauza ca sunt imprevizibila si ca majoritatea lucrurilor frumoase mi s-au intamplat spontan, alaturi de straini, nu de cunoscuti, strainul nu este strain pentru mine.

Try this…poate simti putin din ce simt eu:)

Eu cu ea

Vineri, Iunie 27th, 2008

Mi-am rupt o vena, am tras-o din mana. Am aruncat-o jos pe faianta. E doar prima… Acum trag sa rup si din inima una. Crezi ca pot? M-am incruntat la fata din oglinda si i-am zis ca imi dau cu inima de perete si daca nici acum nu se opreste si tot mai ticaie..O scot!!! Ma proptesc serioasa de chiuveta ca poate scoate si ea ceva din gura. Ea privea cu spranceana dreapta ridicata. Ce? crezi ca nu pot sa fac asta? Ea tacuta… Ma simt goala. Tu de ce esti plina? Tu de ce ai culoare? Da-mi-o mie! Tu de ce zambesti? Ca eu n-am gura ca si a ta,arcuita in stanga – dreapta de se joaca. Tu de ce nu plangi niciodata? Ti-a facut fericirea mina de lacrimi adunate? Tu de ce nu tipi? Pune-mi si pe gura mea tacerea ta. Stai putin…cum naiba sa-mi fie dor de el? Stai ca nu prea vad bine prin gaura din mine…Tu vezi? Stai sa trag pielea de pe mine ca poate vezi mai bine. Fata tot tacuta… Hai sa te dau cu putin ruj pe buze ca pari cam palida…

Despre durere

Miercuri, Iunie 25th, 2008

Care ar fi cea mai mare durere? Eu cred ca cea mai mare durere e cea care o ti in tine… cea care nu are sunet, cea care nu vorbeste, cea care nu se arata lumii, nici celui mai bun prieten. Ati plans vreodata fara sunet? Ati tipat vreodata fara sunet… a-ti tipat vreodata atat de tare incat numai in fiinta voastra sa se auda ecourile durerii? Va vorbesc acum despre o alta durere… nu despre cea fizica pentru ca ea nu cunoaste limitele adevaratei dureri… ea este trecatoare si se poate vindeca usor in timp. Va vorbesc despre durerea muta.

Ce stie mutul sa faca? Stie sa taca… desi nu vrea. Stie sa indure… pentru ca gura lui nu ii permite sa arunce cuvintele, sa le spuna. Stie sa auda mai bine decat oricine altcineva. Stie sa planga in tacere. Stie tot, dar nu are cui spune. Stie sa iubeasca, dar nu are cum sa-si scoata inima ca ea sa o priveasca. Stie sa zambeasca, dar nu si sa tipe de bucurie.

Am intalnit persoane care imi spuneau ca ei nu plang niciodata, indiferent de situatie… acestia sunt niste muti incapatanati (chiar daca spun ca nu plang, cu siguranta au coltul lor in care isi rasfrang durerea, singuri). Sunt altii care nu au cui spune durerea lor si acestia sunt muti de nevoie (si care nu au incotro). Mai sunt cei care au fost putin mai norocosi cand destinul deja era scris… ei sunt mutii necesari. De ce tocmai pe ei i-am lasat la urma? Pentru ca am avut ocazia sa traiesc nu multe, putine clipe (dar credeti-ma ca au fost cele mai dure dar si cele mai frumoase clipe din viata mea) cu o persoana a carei gura a ramas inchisa nu din nastere, ci din cauza bolii. Sentimentul acela care doar se facea simtit nu si auzit era mult mai viu si mai puternic decat oricare altul de pe lumea asta… pana si bocetul era infim. O singura privire lucida printre randurile bolii era suficienta sa stiu ce gandeste, ce vrea… O singura strangere de mana mai jos de incheietura mainii drepte, prelungita pana-n spre varful degetelor mele lungi era poate cel mai frumos salut de ramas bun. Un sarut pe frunte insemna pentru mine cea mai dulce mangaiere… Ochii simpli,rumeniti de la atata durere launtrica ,vorbeau din scurte priviri. Dar de ce ziceam ca sunt ei necesari ? Sunt necesari pentru ca de la ei am invatat sa plang in mine… de la ei am invatat ca tu poti schimba totul cu o privire si ca de multe ori… tacerea vorbeste…

O intrebare am:

Daca ati deveni muti intr-o situatie in care nu mai puteti sa rabdati si izbucniti brusc de durere… Cum plangeti? Cum tipati?

desen de Otescu Daniel

Pune picioru’ in prag!

Duminică, Iunie 22nd, 2008

In nevoie de bani si de un job pentru a-i obtine am decis acum cateva zile sa merg sa lucrez la o firma de pantofi din orasul meu cel putin o luna. Stiam ca pentru o luna primeam un salariu chiar bun, plus bonuri de masa (mai bine decat sa lucrez intr-un bar unde trebuie sa port fusta scurta si sa ma simt aiurea ca doar trebuie sa le zambesc chiar si clientilor care imi fac avansuri mai mult sau mai putin decente). Destul de bine pentru mine… atat cat pentru vara asta… cat sa-mi strang niste banuti, sa-i pun la banca (sunt destul de zgarcita cand vine vorba de bani:D… si fiecare leu conteaza pentru mine) ca dupa incep iar cu studiile sa fiu preocupata. Ne-am strans mai multe fete si am pornit in puterea zorilor spre firma ca sa ne angajam. Stiam ca inainte au fost ceva probleme, ca s-au imbolnavit oameni din cauza substantelor, dar eu trebuia sa lucrez intr-o alta sala unde nu aveam contact cu nicio substanta (bagam pantofii in cutii etc.).

Am ajuns acolo… cu chiu cu vai… toate adormite… si ne-au tinut acolo mult si bine pana cineva a venit sa ne vorbeasca. Intre timp oamenii mai ieseau din hale si tot ce vedeam erau fete lungi si ochi bagati in cap… parca nu au mai dormit sanatos de multa vreme. Am trecut peste… dar incepuse sa imi fie rau. Bausem doua beri in seara cu meciul Romaniei, dar nici vorba sa-mi fie rau de la 2 beri… am ignorat si asta… pana ce am zis ca “eu tre sa merg la baie” si am fugit spre baie… unde am vomitat. Mi-am zis ca daca am ajuns pana aici… merg mai departe (cred ca in momentul acela creierasul meu nu procesa bine informatiile, ca altfel nu-mi explic de ce am mai stat acolo).

Am mai stat la coada pentru examinarea medicala si in nicio ora au venit 3 muncitoare carora le era rau… halele alea se deschideau din 10 in 10 min cum fiecare tot iesea si intra. Mirosul acela se raspandea peste tot. Cei de acolo nu-l simteau, dar eu care veneam din exterior il simteam din plin. Ma simteam tot mai rau… dar nici atunci nu reactionasem… la un moment dat nu am mai rezistat si parca m-am vazut pe mine in fata ochilor respirand mirosul ala… si distrugandu-ma singura. Ca in fond… nimeni nu te obliga sa lucrezi unde nu vrei tu!

Mi-am luat traista mea cu care umblu mai mereu si am zis ca eu plec… Si am plecat. M-am dus la personal sa le spun ca “vreau sa plec acasa ca imi este rau”. Nu cred ca vreti sa vedeti expresia “doamnei” cand se uita la mine… de parca nu eram prima si nici ultima.

Abia am asteptat sa ies afara din iadul ala… Nu mai suportasem… Pentru prima oara in viata mea am pus piciorul in prag si mi-am sustinut punctul de vedere intr-o situatie atat de importanta unde a trebuit sa infrunt singura totul, indiferent de consecinte. Pentru prima oara in viata mea nu am mai actionat dupa “efectul de turma” si mi-a pasat de mine in primul rand… si de sanatatea mea.

Multumiri lui OTESCU DANIEL pentru poza :)

La cules de lacrimi

Duminică, Iunie 22nd, 2008

Un fluture negru,suflat de vant

intra singur in casa.

Respira greu si taiat

durerea-l apasa…

pe aripi,

peste pulberi,

peste ochi,

si cade-n genunchi.

-M-au trimis adierile pe campii

sa vad si eu ce tu inca nu stii…

Si fiecare floare frumos stralucea

Eu strabateam puternic vara

in prima mea zi…

ea doar zambea

si-mi colora privirea.

A doua zi eu nu am mai putut zbura

si ea din fasii de soare ma hranea.

Iubind-o ..

ca pe doua petale de trandafir

am stiut ca mereu va fi a mea

Strigand-o…

tinandu-ma pe mine insumi in brate,

ea tot nu mai venea…

Eram langa ea

si tot nu ma vedea..

Puteam sa strig mai tare

ca tot nu ma auzea…

Am ramas printre zambete,

dar niciodata in fata lor..

Am fost la cules de lacrimi

in loc sa-mi vad de zbor…

Viata noastra-i ca a lor…

Azi traiesc,maine mor

Dar noi mereu o luam de la capat

Fara de picior legat un lacat…

Cantec fara partitura

Vineri, Iunie 20th, 2008

Daca va spun ca am vrut sa fiu balerina cand am fost mica,radeti de mine? Eu si acuma rad cand mama imi povesteste ca in fiecare zi imi puneam costumul alb de balerina pe care l-am improvizat eu dintr-o fustita alba de bumbac si un maieu..le-am cusut si GATA!! aveam deja costumul meu ce mi se parea mai frumos decat cel al balerinelor de la Tv si ma puneam in fata oglinzii si dansam de una singura,incercand sa fac la fel cum faceau balerinele.Sau ca vroiam sa devin vraci intr-o padure si sa stau printre bastinasi si sa caut remedii la boli,sa traiesc departe de zgomot si agitatie urbana? :D

Adoram sunetele sensibile,adoram miscarile lente si bine definite..adoram simplitatea.

Imi petreceam dupamiezile la o profesoara de pian un pic mai in varsta si care imi canta in fiecare zi cate un cantec diferit,niciodata aceleasi sunete.Stateam nemiscata langa ea si parca fiecare apasare pe clapele pianului o intelegeam si ma treceau fiorii cand incepea sa cante o romanta.Pasiunea cu care ea canta ma molipsea si pe mine..aveam impresia ca sufletul ei se transpune prin degete in sunetele corzilor de pian si rasuna neimplinit de undeva din coltul cel mai obscur din fiinta ei prin toata sufrageria.

-Cum poti sa canti asa?fara partitura in fata…

-Ei,draga mea…ai incercat vreodata sa canti cu sufletul?
-Nu…

-Hai incearca…

Si atunci am combinat prima oara sunetele dupa cum simteam ,nu dupa cum arata partitura…Clapele pianului imi pareau atat de frumoase incat aveam mare grija cum le atingeam.

-De ce canti mereu cantece triste? De ce canti mereu despre dragostea ta pierduta? Parca nu ai copii…si nici sot

-Cine a zis ca nu am iubit niciodata?

-Pai..vazandu-te fara copii..m-am gandit ca nu ai..

-Nu numai ca am iubit..dar am fost si casatorita

-Da?

-Da…l-am cunoscut cand eram la liceu,aveam aproape 19 ani.L-am intalnit in centrul orasului,eu eram cu fetele si el era cu ceilalti prieteni ai lui de la armata.Facea armata aici.Ne-am indragostit nebuneste unul de altul,m-am maritat cu el si am plecat la Bucuresti…intre timp…m-am imbolnavit de cancer la san si el incepuse sa umble cu colega mea de lucru cand eu eram plecata la tratament si care devenise ceva mai tarziu sotia lui.Ne-am casatorit la catolici,pentru ca el era catolic si i-am respectat decizia.Stii bine ca la catolici casatoria dureaza o viata…Ei bine,noi ne-am despartit pentru ca el nu mai suportase sa ma vada fara par,obosita si fara chef de a-l satisface in pat.Nu stiu ce avea aia si nu aveam eu?!Eu il iubeam,ea ii vroia doar banii lui de colonel.Si tot cu ea a ramas…

-Si..nu ati avut copii niciodata?

-Eu cand i-am zis ca vreau sa am un copil,el a refuzat complet ideea asta zicand ca e prea devreme sa avem unul.Copiii mei au devenit elevii mei…si acum dupa zeci de ani isi amintesc de mine si ma viziteaza sau imi trimit flori.

-Nu te-a mai cautat niciodata?

-Ba da..ca sa-mi spuna ca se insoara cu acea colega si sa ma intrebe daca nu cumva am ceva impotriva..Ce era sa-i spun?Daca ma intrebi acum daca il mai iubesc…da..inca il mai iubesc.Chiar si cand era gelos pe orice barbat se apropia de mine..il iubeam.Acum el e fericit,insurat si cu copii..la casa lui asezat.Eu am ramas doar cu un pian vechi in camera si cu tine ce-mi esti draga ca si cum ai fi fata mea…Stai sa-ti aduc niste prajituri…tocmai ce le-am facut..ca am stiut ca vii:)

-Multumesc…

Era o femeie simpla si citita…dar care stia sa traiasca si impotriva bolii.Se obisnuise sa poarte sanul ala de silicon,dar de fiecare data cand intra in baie se uita in oglinda la ea si isi amintea ce frumoasa era cand era tanara: blonda cu ochi albastrii..subtirica si inalta(o adevarata bijuterie).Casa era asa de calda…un apartament micut,dar primitor si plin cu culori vii…Locuia singura,neamurile toate au decedat.In fiecare dimineata iesea pe balcon sa dea mancare porumbeilor..Si in fiecare duminica luam pranzul cu ea..ce-mi mai placea :D

Din nenumaratele zile petrecute cu ea am invatat ca a-ti pastra demnitatea cu capul sus e mare lucru si mai ales sa nu regret nimic …atata timp cat gandesc cu sufletul.

Porumbelu’ meu!!

Duminică, Iunie 15th, 2008

Va mai amintiti de vremea cand va cocotati prin copaci (asta pentru copiii care au fost hiper-activi in copilarie) ? :D Asta era ocupatia mea zilnica..de fapt ma interesau doua lucruri : sa prind porumbei si sa mananc muuulte fructe sau eventual sa ma simt bine la “mare altitudine” .

Adoram senzatia din varful ciresului in fiecare an cand dadea caldura..eu eram la “datorie” si fratele meu era sub cires cu oala rosie

-Daaaaaaaaaaaaaaaaaa-mi si mie…nu fi reaaaaaa..si se smiorcaia numai ca sa-i dau cirese din alea rumenite de soare,carnoase si cu cate un viermisor prin ele :) )

Cum zicea bunica,stand pe banca in gradina…

-Nho..pai daca ai scoate toti viermii din cirese,te-ai scarbi si nu le-ai mai manca. Oricum..putina carne acolo,nu strica !

Bunica mea era bestiala la scos perle din-astea si culmea ca la cat de severa era cu mine ,stia cum sa ne faca sa zambim. Ba cu o ciocolata de casa,ba cu o ciorba buna de mazare,ba cu turta dulce,ba cu cate o vorba buna.

Obiectivul meu : porumbeii .Nici acum nu stiu ce tot imi placea la ei de eram atat de obsedata sa-i privesc ,indiferent ca mancau ,se imperecheau ,isi hraneau puii sau ii invatau sa zboare…Probabil ca imi doream unul atat de mult incat imi placeau toti :) ).Luam grau din garaj si le aruncam in fiecare dimineata in curtea mare si veneau acolo toti la masa..Eu imi luam un morcov (ce-mi mai placeau) si stateam si ma uitam al ei ,rontaind din morcov ca un iepure.

Aveam multe animale: gaini,porci,vaci,pisici,caini. Dar niciodata nu am primit un porumbel sau un papagal,desi ma rugam de parintii mei in fiecare an de Pasti sa-mi ia unul si tot nu-mi luau.Am mai avut tentative de a avea propriul porumbel.Nu puteam sa dorm noaptea de grija lui ca poate il mananca pisica mea al naibii de nebuna dupa inaripate- de la vrabiute pana la puii de gaina sau de rata.Cum ajungeam de la scoala,direct la porumbel eram si invatasem sa-l si hranesc.Imi placea mult cand luam apa in gura si bagam gura porumbelului pe buzele mele si el isi lua apa.Din pacate..pisica mea,dracul ala de pisica,mi-a mancat porumbelul asa cum a facut cu toti puii de porumbei din pomii din curtea mea. Doar cei care aveau cuibul sub streasina mai scapau.

Intr-o zi..jucandu-ma prin curte..vad un canar galbejit si putuors care statea pe gard ,langa cires.Ma duc tiptil prin spatele lui sa-l iau si nu stiu cum , ca dintr-o data destept era si ma simtise in spatele lui.Zburase pe stapul de vita de vie..eu iar dupa el..L-am prins!!! Si ma muscase de deget ca un salbatic,desi eu nu-i vroiam raul. Si tot asa am lungit-o pana ce ajunse langa fantana sa zaboveasca ca nu mai putea la cat l-am zapacit prin curte,profitand de el ca era pui si nu stia sa zboare bine. Cand sa pun mana pe el sa-l prind..pisica mea sari pe el si dus a fost …Eu am ramas tipand ca din gura de sarpe:

-Porumbeluuuuuuuuuuuuuuuuu’ meuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!! (desi era canar..pentru mine tot porumbel era :) ) )

Online acum:
   website counter  

Sa pastram 
Romania curata!

sustin blogosfera feminina