Iubirea vieții mele e suma
Respirațiilor zeilor de sub mine
Cât timp eu le sunt stăpână.
Oasele-s fragile, strigă, freamătă,
Se zdrobesc fără oprire.
Sunt gălăgioase, dar nimeni nu le-aude.
Niciunul nu acuză.
Niciunul nu se scuză.
Pieile se-afundă-n transparență tranzitorie,
Abandonează totul în mișcare.
Ce nerușinare!
Ce tăcere…
Ce lipsă de mirare, de gândire.
Și nu picură nimic, nu cade, nu clipește.
Egoiști, ne luptăm pentru propria plăcere.
Care să ia mai mult,
Care să dea mai puțin.
E un război rece.
Ne răstignim pe rând, pe-aceeași cruce
Eu pe-o parte, el pe cealaltă.
Între noi e lemnul sfânt și dulce,
Singura punte.
Cuiele se slăbesc și ne dezlipesc încet
De visul bătut în pământ și agățat de cer.
Am revenit în locul de unde am plecat
Cu fețele ca ale acelor copii după un mic sărut nevinovat.
Am revenit în corp și-am obosit.
M-am răzemat de pat.
Ești frumos, dragul meu amant. Dar… atât.
