Archive for Iulie, 2008

« Older Entries

Casa cu suflete

Miercuri, Iulie 23rd, 2008

Jucatorii de poker s-au adunat in pod. Fiecare stie ce are de facut, ce carte sa joace, in ce colt sa se aseze, carui om sa-i stea in spate. Unele sunt mai brutale, lovesc usi, geamuri, podele. Altele mangaie, acopera cu patura, trezesc inainte de necaz, sufla cate-o sarutare. Eu stau cu ei de-o vreme si tot nu ma satur,desi ma mai enerveaza cand de cei-cu-picioare se leaga asa, fara motiv. Distractie!

Acum trei generatii, in casa asta familia avea un baiat ce ii placeau trenurile. Isi facea trenulete din par de porumb legat cu sfoara bunicii pentru gradina, cea cu care lega rosiile cand cresteau. Se juca la colt de gard. Limba Rosie ii rupea mereu jucariile, il facea sa planga. Tot el intr-o seara l-a intrebat pe copil daca nu cumva vrea sa vada trenul adevarat cum merge, nu doar sa se joace cu el. Copilul venise dupa el. Toate usile i le-a descuiat in fata. Tinandu-l de mana, copilul se intrebase de ce e atat de afectuos cu el…

-Pentru ca in seara asta ne jucam pe o linie!

-Si pot sa stau mai mult?

-Da… de acum inainte aici vei sta, copile! (zambeste)… Pentru ca pe linie vei muri, isi spuse in gand.

Linia pe care statea tremura.

-Nu te speria! Vine…

-Da? Atat de repede?

-Da… pentru tine

Am murit in timp ce moartea tipa in mine ca un tren sosind in gara special la ora asta. Dupa ce am murit, Limba Rosie nu a mai vorbit cu mine. Aveam 7 ani. Acum nu stiu cati am, stiu doar ca mama, tata murisera si eu am ramas tot tanar. Au mai dormit si altii in camera mea, alti proprietari, alti copii de bani gata, au fost si alti gandaci pe pereti, au fost ziduri daramate si iar zidite, forme noi, geamuri cu rulouri. Dar casa nu a mai fost renovata de mai mult de 100 de ani. Aceleasi tigle inca nesparte, aceasi terasa descoperita, acelasi pod mai mare decat sala unui vernisaj. Aici nu avem usi si nici geamuri. Aici trecem prin paianjeni, pereti, cotrobaim prin dulapuri. Numai printre cei-cu-picioare nu putem trece. Ei sunt materia, noi suntem nebunii invizibili, suflete impadurite de timp, de tipete mute…

Acum privesc printr-o gaura intr-o tigla, ma uit la soare… sorb lumina. Limba Rosie a ramas la fel. Ar mai vrea el sa mai scoata cate un copil pe-o linie de cale ferata. S-a multumit ca dupa mine sa ii faca felul vecinului. Proaspat angajat la Politia din orasul meu plecase seara cu un incepator la volan pe un drum despre care se spune ca o portiune din el e blestemata. Portiunea aceea se afla intre doua cruci. La una din ele e mereu aprinsa o lumanare, desi tanarul care murise nu era de aici, era in trecere. Nu avea cine sa ii aprinda o lumanare. Nimeni nu a vazut persoana care o aprinde mereu. Zi sau noapte, ea arde. La cealalta cruce, un accident al unor tineri care erau in ultimul an de liceu. Asa murise si vecinul. Ramas complet desfigurat la fata, cu mainile zdrobite a plecat intr-un cavou de acasa, tot captusit, in uniforma, cu mersul acompaniat de fanfara militara, cu capul acoperit de o panza alba netransparenta. Limba Rosie i-a spus in vis ca Ioana, iubita lui, zace langa o padure si ca are nevoie de el. El s-a dus spre ea… spre moarte.

-De ce faci toate astea?

-Ca sa pot sa imi rascumpar sufletul de la Diavol

Eu am platit, fara sa vreau, un ban din rascumparea lui fata de Diavol. Credeam ca o face din ura pentru cei-cu-picioare, dar el nu o facea doar din sete de sange. Limba Rosie incearca de mai bine de 100 de ani sa isi rascumpere sufletul mult dorit. Crime, accidente, viteza… A inceput de unul singur, acum are o intreaga breasla. Toate victimele lui ii sunt sclave, ii sunt supuse. Numai pe mine ma lasa in colt…

-Pe mine de ce nu ma iei in breasla?

-Pentru ca imi pare rau ca te-am omorat, copile! Nu trebuie sa fii aici!

-Atunci… da-mi drumul!

-Actualii proprietari sunt atat de slabi de inger… Hmmm… si plecase in graba.

Seara formau un intreg, o silueta translucida ce zbura perfect circular intre cele doua case, casa mea si cea a vecinului. Eu stateam pe scari, privindu-le ritualul. Faceau cate 33 de cercuri si cand ajungeau la cel de-al 33-lea se risipeau in toate directiile, se desprindeau toti de Limba Rosie ca musculitele de pe un cadavru asezat in picioare, suspendat in aer. Cate unul sau cate doi pe un suflet… Aseara au dat petrecere in pod, sarbatoreau inca un mort. Topaiau la fel ca si caii, unul din copii se trezise. Ceilalti dormeau… el statea in pat, privind spre tavan si le suporta galagia. Putea sa ii zica mamei lui ce auzise, tot nu il credea… “imaginatie de copil”. Azi dimineata, joaca a fost luata mai in serios. Cand copilul dadea sa iasa din bucatarie, Limba Rosie trantise o palma pe usa. Usa trosnise. Copilul intepenise…

-De ce nu il lasi in pace?

-Pentru ca am nevoie de…

-Ai nevoie de ce?

-Am nevoie!!! (il lua de umeri si il scutura in aceeasi masura in care cuvintele ii ieseau pe gura) Nu intelegi?!

-Il vrei si pe el acum? Nu iti e destul?
-Am nevoie…

-Ma ai pe mine!!!

-Tu nu imi esti sclav

-O sa… ofteaza… O sa devin!!!

-Nu… si pleaca.

Ceilalti erau plecati dupa “prada”. Limba Rosie intra in sufragerie. De copil il despartea doar o usa. Incepuse a calca pasii mai greu sa ii auda si sa se trezeasca… sa-i provoace frica. Minute in sir umbla in stanga-dreapta pe covoare. In sfarsit se trezise…

- Lasa-l

-Am nevoie de el… altfel va trebui sa ajung la el, sa ma puna in grajdiul cu vite, sa ma calce in picioare. Asta pentru inceput… ca dupa… Asa ca il voi lua!!!

-Ia-ma pe mine!

-Nu

-Tu crezi ca el te va lasa in pace? Iti va cere tot mai des cate-o victima… Ma duc eu in locul tau… Uite, lasa-ma pe mine sa ma coboare in Iad… Si asa iti vei lua si tu sufletul inapoi si nu vei mai suferi.

-Nu… ii curse o lacrima din ochiul stang. Ma voi duce eu. Tu intoarce-te unde trebuia sa fii… Nu-ti fa griji ca imi voi lua toti demonii cu mine. Niciunul nu va ramane fara lesa. Ii voi tari cu mine in groapa, acolo unde trebuia sa fi stat de mult. Cu bine…

-Stai!!! Eu unde sa ma intorc?

-In lumea celor-cu-picioare…

Noaptea trecuse. Dimineata in bucatarie

-Dragule, mi-am facut testele… Sunt insarcinata in luna a 2-a!!!

-Cum? Ai mai facut analize si luna trecuta si nu a iesit nimic…

-Stiu… dar in analize asa arata. Sunt insarcinata de doua luni!!!

Peste cateva luni de zile, mezinul avea sa se joace cu trenurile prin casa.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in scrieri | 11 Comments »

Let me be a feather…

Miercuri, Iulie 23rd, 2008

Pene subtiri, albe

Ma incalzesc prea tare…

Vreau sa zbor!

Adu-mi iarasi furtunile in mine,

Adu-mi nebuniile,

Adu-ma pe mine…

pasare fara pene si fa-ma om… copila.

Fa-ma calda si galbena

ca floarea-soarelui in campie,

ca libelula in nestire.

Sau lasa-ma pana sus sa ajung

si sa cobor ca o pana…

In palma ta, copile!

(poza de pe flickr)

Tags: , , , , , , , , ,
Posted in Dragoste | 7 Comments »

Rupt de ei. Rupt de toti

Miercuri, Iulie 23rd, 2008

M-am nascut dintr-o mama bolnava si din pacate nu am ramas eu ultimul copil din familie. Am fost 11. Cinci dintre fratii mei au murit (doi la nastere si trei dintre ei pe parcurs, motivul nu l-am stiut niciodata). Vedeam doar bandajele lor aruncate pe jos, dupa ce mama spunea “inca unul e gata”. Pe mine ma luau si ma bagau in a doua camera, cea cu trei paturi si multe perne. Stateam acolo cu o carpa rosie si rupta in poala cu care ma jucam, mi-o imaginam avion si o fluturam prin aer minute in sir pana ce mama plangea iar de durere si atunci ma opream din joaca. Atunci am privit prima oara in jos…  si am lasat zambetul deoparte.

Ma plimb acum prin ploaie, cu parul despletit, dat dupa urechi scolareste. Nu stiu ce am, dar in ultimul timp nu imi mai suport parul, imi vine sa il tai! Imi vine sa il rup!!! Ochii mi s-au facut mici, abia accept un om langa mine si cand se apropie mai mult de mine, de pielea mea, clipesc din ce in ce mai des, nu privesc decat in jos si… ascult. Parca toata carnea se tine mai bine de oasele mele si prin vene imi misuna frica atunci cand pielea simte un alt miros de piele straina… Nu sunt cu nimic special fata de ei… Doar ca eu cand am inceput sa constientizez ce am jurul meu mai bine, m-am vazut intr-un loc plin de copii, poate mai amarati ca mine, intr-un loc unde primeam masa, haine frumoase, vizite de la straini ce imi vorbeau limbi rastalmacite si ma tratau ca pe un retardat, dar… nu primeam parinti.

Ma bateam zilnic in camera, pe hol, in curtea casei mele care era imensa, prost asfaltata, cu gropi. Nu ma intelegeam cu nimeni, nici macar cu cei de varsta mea. Directoarea ma trimitea la psiholog dupa ce ca imi dadea cate doua palme peste fata. Psihologul imi facea fisa saptamanal si o trimitea directoarei. Directoara tot ce putea si stia sa faca era sa tipe excesiv la mine, sa ma scuipe cu saliva si sa ma loveasca. Ca pedeapsa primeam doar o singura masa pe zi…  si nu aveam voie sa ies afara. Ce sa mai zic de educatoare care nici macar nu ma auzeau cand spuneam ca vreau la baie si asa faceam pe mine. Tot ele erau cele care ma umileau in fata copiilor dandu-mi pantalonii jos sa vada toata lumea ce am facut. Am crescut cu mila in privire si cu neputinta de a ma apara in fata altora…

Ajuns la scoala unde am invatat ce e cu adevarat bataia… Dar nu cea primita de la copii, ci de la invatator. La orice cuvant, litera, cifra scrise incorect imi trantea o palma intreaga dupa cap si imi dadea in cap cu ghiulurile lui mari de aur pana ce ramaneam cu mainile inclestate deasupra mea ca sa nu ma mai loveasca… Cand cedam, intram sub banca… Si atunci ma tragea brutal de haine, ma ridica si inca o palma peste fata doar pentru ca indrazneam sa intreb de ce da in mine. Si asa nu mancam mult, dar tanjeam ori de cate ori imi vedeam colegii mancand din pachetul pregatit de parinti, dupa un fruct… dupa un patratel de ciocolata. In zilele bune ale invataorului el ne aducea bomboane. Eu mereu eram ultimul care le primea, desigur ca erau injumatatite fata de ale celorlalti.

Chiar si la varste fragede nu mai stiam de mine… doar ma trezeam stand pe jos, trantindu-ma cu spatele de perete intr-un ritm perfect, in fata colegilor mei sau in fata asistentelor de la Centru. Plangeam… tipam… ma trezeam cu saliva curgand din gura si atunci imi era rusine de mine, de ce facusem, de cum aratam… de cum aratam in fata singurei fete care imi placea. Nu ii mai suportam… mi-o doream pe mama… Mama era in Moldova, cu restul fratilor. Nu inteleg de ce m-a dat pe MINE la Centru… De ce? De ce… O singura data am vazut-o pe mama dupa ce m-a lasat aici, singur. Directoarea m-a chemat intr-o dimineata la ea in biroul acela luxos sa imi spuna ca mama va veni maine la scoala. Nu am stiut ce sa mai zic… sa sar in sus de bucurie, sa plang… Nu mai stiam nimic… Ma gandeam doar la mama. Am asteptat-o la scoala si plimbandu-ma cu ea prin curte, toti copiii erau pe geam susotind unul altuia “Uite-o pe mama lui Bebicu”… sau altul in gura mare prin clasa “Uitati-va pe geam la Bebicu!!!”. Mama era cu doi covrigi intr-o plasuta transparenta, cu mainile mici si la fel de tacuta cum era inainte. Hainele erau tot inchise la culoare, doar fata, ochii i se mai schimbasera putin… au devenit mai lasati, mai obositi, mai tristi ca niciodata…

-Mama…

-Nu-mi mai spune mama…

-Esti mama mea, ii lua fata intre palme si o saruta pe obraz. Ea privea in jos, el drept spre ea.

Am crescut… Nu mai sunt copilul acela ce facea orice, am zis orice, pentru o mancare buna, o ciocolata si mai tarziu o tigara, de fapt… o tigara fumata mai mult de jumatate acompaniata de “na mah si tie!”.  S-au hranit altii din portia mea de mancare, dar niciodata nu am zis nimic… am tacut. Mi-au luat altii hainele si mi le-au vandut, eu ramaneam tot cu aceleasi. Mama s-a departat de mine. A venit alta si alta… m-am oprit la una singura. E cu mult mai batrana decat…mama… dar, ea cel putin ma iubeste. Din momentul in care femeia aceasta m-a luat la ea acasa, mi-a dat de mancare, m-a imbracat simplu, dar curat… sufletul meu iar s-a molesit. Nu, nu s-a intamplat nimic… Femeia asta doar m-a iubit si pentru mine era suficient.

Sunt ud tot… sunt tot sfasiat in mine. Oamenii au gheare… Oamenii au picioare grele, caci sub ele am fost ani de zile. Arat atat de normal incat nimeni nu si-ar da seama prin cate am trecut. Imi tin de bluza cu mainile incrucisate peste piept, nu vreau sa le vada nimeni… Hai, misca-te pentru mine, draga inima… respira aerul asta nou si hai sa o luam de la capat. Ploaia asta nu e degeaba aici. Ea ne spala. Pe mine de mizerie, pe tine de… durere. Adapa-te cat mai poti din ea, soarele vine. Si stii… e abia dimineata, drumul abia incepe. Ploaia se sfarseste… Eu privesc in fata, tu nu trebuie sa faci nimic, numai sa te tii de mine prin noile vene de otel, sa nu imi scapi din mine pentru ca… am nevoie de tine sa fiu iarasi… cald… cald.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in scrieri | 4 Comments »

Doctor si donator

Duminică, Iulie 20th, 2008

Doctor de cativa ani, am evitat sa ma atasez de pacienti si sa pastrez o oarecare distanta pentru ca la urma urmei… eu sunt doar cel caruia ii sunt supuse trupuri in sala de operatie… in mainile mele. Cum Dumnezeu sa iti placa atat de mult meseria asta?! (zambeste) Si cand ma gandesc ca am vrut sa renunt chiar in anul trei de facultate, doar pentru ca parintii nu mai vroiau sa imi plateasca studiile. Asta dupa ce am ajuns acasa mort de beat, cu jumate din camasa desfacuta, cu blugii juliti putin in genunchi, ochiul drept vanat pentru o blonda si vorbind numai aiureli d-ale barbatilor cand sunt beti. Mama se speriase de mine, ea ma stia de baiat cuminte si cand tata mi-a tras o palma peste toata fata, tot ce am putut spune a fost “Ce? Tu niciodata nu ai vrut sa ti-o tragi cu o blonda?”. In noaptea aceea m-am dezmeticit din toate punctele de vedere, parintii imi erau ingrijorati de cum ma comport si tot asa…

Mai am cateva minute si imi termin tura. Abia astept sa ajung acasa… sa mananc ceva cald si proaspat. M-am saturat de atata cafea fara cofeina. Oh… super. Am uitat ca ai mei au plecat azi in concediu si mama nu cred ca a mai trecut pe la mine sa imi faca de mancare. Comand ceva sau ma pun eu sa imi fac o salata.

-Plecati? intreba don’soara asistenta cu picioare lungi si frumoase

-Da… Mi-am terminat tura. Mai trec inca o data sa vad cum imi sunt pacientii si voi pleca acasa.

Nimeni pe coridoare, dar saloanele erau pline de bolnavi. Lui deja i se pare o rutina sa isi vada pacientii atat de des si sa se preocupe atat de mult de ei, desi nu era obligat sa faca asta. Intra in salonul 433, deschide usa incet… Tomas dormea.

-O sa te faci bine, baiete! si l-a mangaiat pe cap

Tomas era un copil cu probleme grave la inima. Crescut intr-un mediu nu tocmai propice pentru el si sanatatatea lui… Nu apuca sa arunce o minge in sus prin parc, ci era mereu de mana tatalui sau peste tot, pana si prin baruri unde inhala fum gros de tigari din gurile tuturor. Unii ii suflau fumul in fata doar pentru ca era mai negricios la piele. Originar din India, a fost crescut numai de tata… pe strazi. O haina buna o vedea doar intr-o vitrina… cat despre mancare, se multumea cu ce primea… paine si din cand in cand lapte. A ajuns aici in stare grava… luat de pe strazi de catre o Ambulanta chemata de niste tracatori.

-Buna dimineata, Tomas!

-’Neata!!! un zambet larg….

-Vad ca esti in forma… se pare ca ai dormit bine azinoapte.

-Da… Am visat ca tata a venit la mine si m-a mangaiat pe cap. L-ai vazut?

-Nu… Nu inca… probabil iti pregateste o surpriza

-Uite… azi trebuie sa facem o noua serie de analize… O vei lasa pe asistenta sa iti ia sange, da?

Isi puse mana pe vena, se prinse de cot si se uita la el….

-Dar, deja ma doare… de ce trebuie atat de mult?
-Nu e mult… ti se pare doar fiindca e siringa mare. Dar uite… o sa vorbesc si o sa le spun sa nu mai vina cu siringa aia mare la tine. E bine asa?

-Da…

Of, ce drag mi-e de el… Mi-as da si viata pentru el. Orice parinte si-ar dori un asemenea baiat… pe unde o fi tatal lui? Nici in zi de azi nu a venit aici. M-am gandit sa il scot la o inghetata daca se va simti mai bine zilele astea… Si asa si mie imi e dor sa mai fiu ca el. Bine ca inca mai sunt tanar.

-Sunteti chemat in salonul 433!

-Poftim?! Tocmai de acolo vin….

-Nu mai puneti intrebari… Grabiti-va! Nu e timp…

Inima copilului ii cedase si intrase intr-o criza de angor si facuse preinfarct

-O, nu! Dumnezeule! Tomas!!! Reactioneaza!

-Pulsul scade…

-Tomas!!! Mai incerca o data… Vena se umpluse iar de viata si pulsul revenise la normal… bataile inimii pareau a fi duble. Ceva nu era in regula.

-Nu trebuia sa fie supravegheat? a tipat catre asistente

-Pai…

-Pentru asta sunteti platite!!! si plecase din salon cu nervii la pamant si cu sufletul facut terci.

Nu pot… Nu imi pot permite sa il mai pierd si pe Tomas. Destul!!! Intai a fost batrana aceea… Acum Tomas?! Nu… (vorbea de unul singur)

-Paul?

-Da…

-Stai jos. Nu te mai ridica in fata mea. Chiar daca esti in a doilea an aici, sa stii ca te stimez pentru ceea ce esti cand esti aici. Nu ma intereseaza ce faci afara. Poti sa fi si traficant de droguri… Dar aici esti doctor!!! Ai inteles?

-Da…

-Sa stii ca asa am fost si eu… Puneam suflet in fiecare pansament luat de pe cap sau in fiecare strangere de mana cu pacientul meu. Dar anii au trecut peste mine si peste sensibilitatea asta. Nu am uitat-o, doar am mascat-o. Pentru ca… da rau unui doctor sa ii curga o lacrima in fata propriului pacient, lipsa de profesionalism. Nu uita ca aici iti trebuie un psihic de fier…

-Da… dar… Copilul asta…

-Copilul asta e la fel ca inca alti zeci de copii de pe lumea asta! Nu te mai opri in fata unei singure priviri de om bolnav! Stiu ca e greu…

-Va multumesc! Nu ma asteptam sa imi vorbiti atat de… deschis.

-Ca nu te laud toata ziua, nu inseamna ca nu esti bun in ceea ce faci si nu te apreciez. Hai, apuca-te de treaba! Eu ma intorc in cabinet pentru niste tomografii… inca mai am de analizat cazul acela despre care ti-am vorbit zilele trecute. Nici mie nu imi e usor… Dar ce sa facem?

-Va multumesc inca o data!

Au trecut 2 saptamani de cand Tomas era la Reanimare. Ameliorari in pasi mici, dar se pare ca eficenti. Niciun apel din partea tatalui, nimic. Din pacate Tomas avea nevoie de o inima noua, dar niciuna nu era compatibila.

-Vreau sa ma duci in parc… Te rog…

-Tomas… ce e cu tine?

-Vreau sa vad ceva verde… Nu mai suport sa stau aici, sa ma mutati din pat in pat, din salon la Reanimare si tot asa.

-Iti promit ca te voi scoate afara… Dar acum nu poti pentru ca trebuie sa te faci bine. Inima ta e prea slabita… Intelege…

-Dar vreau…

-Ok… uite cum facem… Maine dimineata te imbraci frumos si mergem la o inghetata, da?

-Da? Ma duci la inghetata?

-Da, Tomas…

-Multumesc! il ia in brate pe doctor

Prin randurile de iedera din fata spitalului, il plimba pe Tomas…

-Tu de ce nu ma iei de mana?

-Pentru ca… si Tomas l-a prins de mana. Doctorul a privit in fata si a zambit

-Am obosit…

-Eh… se rezolva si asta, il ia pe umeri si il plimba prin tot parcul. Tomas radea zgomotos pentru prima oara. Cine l-ar fi vazut pe doctor cu propriul pacient pe umeri, razand in parc, nu cred ca isi facea tocmai o impresie buna. Pentru doctor, toate acestea insemnau mult, chiar daca nu realizase asta pe moment.

-Inghetata nu am, din pacate, sa iti dau…

-Nu mai am nevoie… Paul! si rase iar la fel de zgomotos.

-Acum trebuie sa ne intoarcem… maine vom veni iar

-Stiu ca ma placi! Si mie imi place de tine…

-…

A doua zi de plimbare in parc nu a mai venit pentru ca Tomas iar facuse un preinfarct. Era deja pe lista de asteptari, dar pana acum… nimic. Nici macar o promisiune. Necesita neaparat un transplant. Inimi or fi multe pe lumea asta, dar nu suficiente. De data asta, preinfarctul lasase urme. Si o inima era mai mult decat necesara. Paul isi termina turele si ramanea in spital. Ce il determina sa faca asta? Nici macar el nu stia…

-Buna dimineata, Tomas!

-Buna…

-Azi te vom opera, asa ca te rog sa fii cuminte, da?

-Da? (zambeste) Unde e Paul?

-A fost mutat la un alt spital pentru ca acolo e mai mare nevoie de el. Mi-a spus (asistentei ii erau inlacrimati ochii) ca ii va fi dor de tine si iti ureaza bafta in viata, dar mai ales sa mergi cu capu’ sus pe strada, pentru ca o meriti…

-Alina, vino! Esti chemata sa duci recipientul in sala de operatii… spuse doctorul. Asistenta iesise din salon. Doctorul a ramas o clipa… il privea pe Tomas si si-a spus in gand doar atat: “Ai facut o alegere buna, Paul!”

Peste cateva ore, Tomas avea sa primeasca o inima noua… fara a stii, asa cum a fost si dorinta donatorului ce s-a semnat simplu “Domnul P.”, de unde provine inima.

Tags: , , , , , , , , , ,
Posted in scrieri | 42 Comments »

“Afishu”… “bengos”

Vineri, Iulie 18th, 2008

Hai sa incepem asa: Ce mai face copilul domneavoastra?

Ar fi variante: Se joaca CS (Counter Strike) sau alte jocuri pe calculator care chiar nu au nicio legatura cu varsta si dezvoltarea lui. Sau poate… afisul de la cabina telefonica, pe langa care trece linistit de la scoala, il indeamna sa mearga in cluburi care au ca “slogan” urmatoarele cuvinte: pula, futai, muci, orgie, pedofilie, chiloti, pipi, XXX, Timisoreana si lista ar mai continua (din pacate). Ca doar acum sunt cool afisele acestea si daca te si duci “esti tare, frate!”

Citind la Buddha un articol care m-a facut, inevitabil, sa ma gandesc la copilul ce am fost si sunt si la copiii mei in viitor. Un articol despre cum se “distreaza” tinerii (mai bine zis pustanii) in ziua de azi, dar mai ales cum se “recruteaza” in baruri tineret, cat si ofertele prezentate cat se poate de direct si la obiect… Un articol care mi-a facut principiile sa se revolte automat in mine, la fel cum si amintirile copilariei mele sunt azi mai puternic prezente, chiar in fata ochilor mei acum…

Am mai scris despre copilarie aici. Imi aminteam ca saream coarda si bateam mingea in perete de mama naibii. Imi pierdeam o zi intreaga cu un ac in mana, materiale imprastiate peste tot in camera, facand haine la papusi cu schite care mai de care. Sau diminetile pe langa picioarele mamei sau bunicii ca sa vad cum creste aluatul acoperit cu o tesatura speciala, tragand cu ochiul, si cum se face o prajitura, cum creste in cuptor… Greu imi e sa cred ca acesti copii, pentru ca la urma urmei sunt niste copii, ajung in astfel de medii, fie ca vor cu adevarat sau nu. Sau, poate, curiozitatea asta mult prea mare ii aduce acolo. Sau poate cei care au ideile acestea cretine au o responsabilitate morala mai mare decat isi pot imagina ei fata de “clientii” lor (majoritatea minori). Atata timp cat isi vind marfa, nu ii intereseaza altceva.

Auzi de cuvinte triviale pana si din gura celor de la gradinita. Cand primele cuvinte invatate ar trebui sa fie mama sau tata, cand televizorul ar trebui sa fie folosit pentru un episod Tom&Jerry, nu un meci de KO noaptea tarziu… sau orele intregi petrecute in fata calculatorului sa fie ore petrecute in parc pe un leagan, cu o minge. Am avut norocul sa am niste parinti exceptionali care nu mi-au dat totul, dar m-au facut sa mi-l doresc prin fortele proprii. Niste parinti care mi-au fost alaturi… indiferent ca ajungeau obositi de la lucru sau ca erau stresati, nevosi din cauza problemelor sau lipsei banului.

Emo… Nu inteleg ce tot atata emo in sus, emo in jos. Din punctul meu de vedere, toti am avut asemenea stari, dar le-am depasit pentru ca pe vremea aceea parintii erau pe langa copiii lor, nu la birouri etc. Mie imi par niste copii care au “scapat de sub mana parinteasca” si nimic mai mult. Vulnerabilitate, maleabilitate sunt cuvintele care li se potrivesc. Lasa ca le fac niste cretini “educatie” prin “ofertele” lor care mai de care mai diversificate si mai colorate in limbaj (fac aici referire la clubul “Acolo” despre care vorbea Buddha). Nu pot decat sa ma gandesc la faptul ca omul ala nu are nimic in cap inafara de bani… cat de multi. Si atunci te miri de ce copilul meu e asa sau de ce se comporta asa? Pentru ca altii vor sa isi ridice imperii peste copilaria si inocenta altora si noi suntem prea ocupati sa vedem ce se intampla cu copilul nostru.

Nu credeam ca poate exista atata prostie in randul oamenilor care au trecut cat de cat prin viata si stiu cu ce se mananca ea… Dar pana la a ajunge in stadiul acesta… e mult prea mult. M-a cam scarbit afisul respectiviului bar… implicit si persoana cu ideea “geniala”.

Tags: , , , , , , , , , , , , ,
Posted in ganduri rasfirate | 6 Comments »

Camera

Miercuri, Iulie 16th, 2008

Privesc fix usa. Dau cu ura in ea. O urasc! Nu se deschide. Ma proptesc de ea cu spatele alb si gol, ma las jos si pielea se vede plina de zgarieturi, dungi rosii pe suprafata dintre sange si exterior. O simt cum ma strange, ghemuita, in mine. Colturile si le largeste in centrimetrii corpului meu gol, mirosind a tacere. Sunt supusa iarasi fara sa stiu de ce…

Sunt donator de nevoie… Sunt donator de afectiune acum. Ia-ma. Strange-ma. Ciupeste-ma… Fa dragoste cu mine… dar nu ma lovi ca eu, eu, sunt cea care de acum inainte te voi tine in brate, te voi mangaia pe crestet, iti voi saruta fruntea transpirata. Buzele imi sunt pregatite… As spune ca nu am nevoie de ele, dar… am. Am nevoie de ele pentru… tine. Ia-ma pana nu imi cresc spini pe degete… Ia-ma pana nu ma intorc cu spatele. Ia-ma…

Unde te aflii acum? Te aflii in camera… In camera mea… Te rog, pofteste! Sunt singura din cate vezi… Ferestrele sunt mari, de sticla. Acum e noapte aici… De vrei soare, asteapta pana maine. Un pahar de vin rosu? (aorta e de mult rupta). Zambesc. Coapsele imi sunt reci, mangaie-le fara sa imi ceri voie. Nu iti voi cere socoteala… nu acum. Luna sufla aer cald pe sub perdele, te iau de mana si te intind pe pat. Eu ma aplec peste tine doar cu gura si sarut putin din ea. Tu de ridici si ma iei in pasi de vals prin camera. Aceiasi pasi ce tu ii raresti, pana ce ajung sa fiu tinuta in doua maini calde. Ma lasi pe spate tinandu-ma de sold, parul se desprinde. Ma aduci inapoi langa tine, imi intinzi mana sa iti mai acord inca un dans, desi muzica nu canta.

Patul se face mai mare, maini scurte intind matasuri albe. Un val rosu cade peste doi, acoperindu-ne. Noi dansam… goi. Poate ca daca nu ai fi fost gol, nu ai fi fost aici… cu mine. Si as fi stat iarasi singura, privind prin geam cu ochi mari ca de castan, cu pleoape alungite in drumul spre tine, respirand pe gura. Si acum pleci… Usa in fata mi se inchide. Eu raman sa te privesc… din camera, tacuta.

natalie merchant – my skin

Tags: , , , , , , , , ,
Posted in Din singuratatile mele | 6 Comments »

Sibiu: Poti vedea altfel decat cu ochii?

Marţi, Iulie 15th, 2008

Duminica seara am ajuns de la Sibiu. Am dormit zilele astea de cand am venit foarte mult pt ca acolo nu am prea putut. Starea euforica era prea puternica pentru a putea pune capu’ pe o perna. Oricum am tras un somn ca la carte zilele astea :) )

Inca traiesc!!! Asa, spre informarea unora:P.

Desi am lasat acolo o parte din mine… mi-am promis ca cel putin de doua ori pe an sa ma intorc in Sibiu, chiar daca o fi sa am bani numai pentru drum si ceva mancare. Am facut cam 3 ore si un pic, caldura ne-a cam obosit. Erau trecut de 29 C.

Piata Mica

Piata Mare: locul unde porumbeii te fac sa zambesti chiar daca esti obosit de la drum. Locul unde istoria o poti calca cu picioarele si ai impresia ca timpul si-a intors zilele, anii in spate doar ca tu sa traiesti intr-o altfel de lume.

Turnul Sfatului: aspectul actual dateaza din 1824. De-a lungul timpului el a servit ca turn de aparare, depozit de cereale, inchisoare sau muzeu de stiinte naturale.

Pasajul scarilor: cunoscut si sub numele de “Zidul cu Arce”, asigura legatura dintre Orasul de Sus si Orasul de Jos.

Muzeul National Brukenthal: muzeu de importanta nationala, fondat in anul 1790 de catre fostul guvernator al Transilvaniei, baronul Samuel von Brukenthal. A fost deschis pentru public in anul 1817, conform dispozitiei sale testamentare. Muzeul Brukenthal este cel mai vechi din tara, si unul din primele muzee din Europa. Cateva dintre picturile expuse in muzeu: Judecata de Apoi, Diana dupa vanat, Pictorul Nicolas Buck, Jucatorii de carti, Sinuciderea Didonei, Atelierul lui Vulcan, Hipomene si Atalanta, Moartea lui Seneca, Zadarnicia, Cal murg, Calaret cu haina rosie, Socrate in inchisoare, Discutie la rau, Biciuirea lui Hristos, Maestrul Legendei Sf. Augustin, Spitalul, Micul pod de lemn, Distractiile taranilor iarna/cursa de pasari, Vara, Sfanta Familie, Consultatie, Carciuma taraneasca, Barbati ruganduse. Printre cele care mi-au placut in mod deosebit sunt: Proxeneta, Mare agitata, Cutia Simbolica, Magdalena flagelandu-se, Amor si PSyche.

Biserica Romano-Catolica: simbol al stilului baroc in Sibiu, biserica a fost construita de catre calugarii iezuiti intre anii 1726-1733

Podul Minciunilor: construit in anul 1859, acesta este primul pod de fier forjat din tara noastra. De ce se numeste asa am aflat de la o doamna ce vindea masti undeva aproape de pod. Se spune ca baietii de la armata isi chemau iubitele la intalnire pe acest pod. Unii nu veneau la intalnire si le lasau balta pe fete, iar cei care veneau le promiteau ca le vor lua de sotie (desi nu avea sa fie asa).

Ar mai fi: Turnul Dulgherilor, Catedrala Evanghelica, Casa Generalilor, Pasajul Aurarilor, Turnul Pulberariei, Zidul Cetatii, Casa Artelor, Muzeulde Istorie a Farmaciei, Sinagoga.

Formal vorbind, asa a fost la Sibiu. Acum astept pozele sa le primesc si atunci o sa va povestesc mai multe:)

Tags: , , , , , ,
Posted in Sibiu | 7 Comments »

Din singuratatile mele

Marţi, Iulie 15th, 2008

Ia-ma de mana… Te rog… Nu spanzura si speranta asta doar ca sa fi barbat. Stiu ca nu poti sa plangi in fata mea, dar sa stii ca pe pantecul meu te poti aseza chiar si pentru o scurta reverie. Poti zabovi mai mult langa mine sau scrie-mi in palma ce vrei sa imi spui. Sunt aici… voi fi… Te poti lasa pe mine de-a intregul, nu ma va durea nimic… Promit… Pentru ca pot… pentru tine.

Singuratatea iar ma mangaie pe crestet. Ma trec fiorii. Ma vrea intepenita… acolo, in colt. Ma vrea uitata… Ma vrea lipsita de gust, culoare, sunet. Ma vrea moarta in mine. Ma vrea fiinta fara suflare… Ma vrea… si ea tot nu inceteaza! Imi strang de vene ca nu cumva sa intre. O vad in fata mea mea cum cere ca si cum eu sunt o simpla proprietate cumparata de la un Diavol in noapte, de la un Inger inocent ce nu stie sa separe raul de bine. Ea nu imi rateaza nicio privire… Ea stie cand ma doare… Cu un deget imi mangaie rana, plimbandu-se printre randurile de globule si desfacand-o, tragand de piele. Si tot degetul din rana il baga-n gura… O prima lovitura!

Tot singura sunt printre oameni, tot singura cand vantul imi bate-n spate. Tot singura, tot eu visatoare, cu juma’ da fata neagra cand sufletul imi tace, cealalta rosie cand iubesc si el nu stie. Tot singura ma las pe pat s-adorm, sa treaca timpul si sa te vad din nou. Tot singura stau in ploaie, numai eu… gandurile de ieri se fac ghemotoc de amintiri si vara iar imi pare rece… sunt tot singura. In urechi imi canta iar melodii ce scot lacrimile din ochii mei fara sa vreau, fara sa vreau sa le simt… fara sa vreau… Tasnesc la fel ca nebunii din mine… au luat-o razna. Una imi intra in gura… e rece si fara gust. Sufletul mi se cojeste… prea multa singuratate.

Mi-as tranti sufletul de perete, sa-l fac sa urle inafara trupului meu… ca stii… ma doare… ma doare ca el doar in mine stie sa se descarce. Am ajuns sa imi plang gandurile… singura, tot singura. Am ajuns sa imi strang in pumni lacrimi inca nevarsate, sa fac din palme vai unde imaginatia curge in directii diferite si cateodata “un ramas bun” le face sa curga mai repede, sa piarda cate putin din notiunea timpului trecut… sa piarda putin din… mine.

Tags: , , , , , , , ,
Posted in Din singuratatile mele | 11 Comments »

Sibiu!

Vineri, Iulie 11th, 2008

In sfarsit Sibiul ma asteapta! Dupa lungi asteptari… eu si cu inca un prieten ne luam traista in spate si mergem la Sibiu:D … Despre Sibiu aici

Cu strazile inguste, recunoscute in Europa

Dar mai ales pentru jazz-ul de calitate de care am ajuns sa fiu dependenta :D

si ROY NATHANSON

Atat va mai spun: Merg la Sibiu!!! :D Cand o sa ma intorc, o sa stam la o vorba si abia astept sa schimbam pareri. Acum… bagaje!!!! iuuuuuuuuuuuuuuuui

Tags: , ,
Posted in Sibiu, ganduri rasfirate | 18 Comments »

De la capat…

Miercuri, Iulie 9th, 2008

Durerea a sfarsit azi intr-un accident, chiar dis-de-dimineata. O ea trecea frumos prin fata mea, plangand si zicand ca s-a saturat de viata. Ea era cea care privea mereu in spate si cea care stia ca numai noaptea se poate sa spui un “te iubesc” fara sa doara, fara sa ti se ceara socoteala. O dara de parfum dulce in urma ei trasata invizibil pe o coarda in aer aduna si albinele in sir cu fluturii, toti parca supusi ei in totalitate. Era doar o oglinda nestropita de ura, de sange, de gelozie, de neputinta. Desi ea se considera ca o cripta, fara flori, fara lumina… ea radia din interior mai mult ca niciodata, dar ei i se parea ca lumina era stinsa pe scena si ca spectatorii s-au plictisit de piesa. Spectatorii asistau de mult la piesa, doar ca ea isi juca rolul cu spatele catre ei.

Am vazut-o plina de ea, dar ea nu simtea nimic. Era oarba. Plimba mana fin prin particulele de oxigen calde de vara, miscari gratioase, miscari lente si precise numai ca sa nu iasa in evidenta. Isi aranja rochia. Tocmai ca simplitatea ei, finetea miscarii ii conturau mai bine existenta. O faceau mai frumoasa decat era. O faceau sa fie femeia ideala pentru doi dintre barbatii din spatele ei. Ochii ei se imparteau in doua culori, dar verdele ii domina mai mult decat culoarea scoartei copacului. Parea fericita… sau poate doar… parea. Poate chiar lacrimile ii decolorau privirea si o faceau limpede, fara regrete caci ea se supunea lor la fel de inocenta. Ca si cum ar fi mereu “prima data”.

Rasarea speranta pe sub talpile ei si tot ea o lasa celor care veneau din spate, pe drum, fara sa ii pese. Inconstienta pierdea din ele si tot asa se despartea de ele… Vantul batea ca de dimineata si ii impingea rochia alba mai tare peste trup, peste sani, peste pantec, peste varful soldurilor rotunjite de femeie incat adierile ajungeau sa se loveasca, sa se infructe din formele ei cu o viteza ce crestea in intensitate. Inima ii batea necontenita, ea vroia sa se opreasca. Ea o vroia moarta. Oricum pentru ea nu exista calda. Pentru ea era un oarecare organ din fiinta ei ce o ajuta sa respire, sa traiasca intr-un borcan gol de sentimente numit de catre altii “lume”. Se simtea ca un vierme intr-un mar acru, blestemat sa roada singur.

A trecut strada. S-a oprit. M-am oprit si eu. A zabovit putin cu mainile in sold uitandu-se-nspre cer… Am lasat-o zacand pe o banca. Si eu mi-am continuat drumul inspre viata fara sa ma mai doara sa spun un “te iubesc” ca de prima oara si mai ales sa-mi joc rolul cu fata catre scena.

Tags: , , ,
Posted in ganduri rasfirate | 13 Comments »

« Older Entries
Online acum:
   website counter  

Sa pastram Romania curata!