Archive for Iunie, 2008

Eu cu ea

Vineri, Iunie 27th, 2008

Mi-am rupt o vena, am tras-o din mana. Am aruncat-o jos pe faianta. E doar prima… Acum trag sa rup si din inima una. Crezi ca pot? M-am incruntat la fata din oglinda si i-am zis ca imi dau cu inima de perete si daca nici acum nu se opreste si tot mai ticaie..O scot!!! Ma proptesc serioasa de chiuveta ca poate scoate si ea ceva din gura. Ea privea cu spranceana dreapta ridicata. Ce? crezi ca nu pot sa fac asta? Ea tacuta… Ma simt goala. Tu de ce esti plina? Tu de ce ai culoare? Da-mi-o mie! Tu de ce zambesti? Ca eu n-am gura ca si a ta,arcuita in stanga – dreapta de se joaca. Tu de ce nu plangi niciodata? Ti-a facut fericirea mina de lacrimi adunate? Tu de ce nu tipi? Pune-mi si pe gura mea tacerea ta. Stai putin…cum naiba sa-mi fie dor de el? Stai ca nu prea vad bine prin gaura din mine…Tu vezi? Stai sa trag pielea de pe mine ca poate vezi mai bine. Fata tot tacuta… Hai sa te dau cu putin ruj pe buze ca pari cam palida…

Minti lovite

Joi, Iunie 26th, 2008

Sper ca in noaptea asta nu mai vine. Nu mai vreau sa-l vad cum ma loveste dur si fara mila. Ce i-am facut? Ce vrea de la mine? Intr-o seara m-a trezit din somn, batandu-ma barbateste pe umar de doua ori. Eu eram cu plapuma trasa pe mine, imi era frig, tremuram desi aerul era cald ca de vara. Fratele meu era dezgolit, mie imi era frig. Cum Dumnezeu sa fie posibil? Dormeam in acelasi pat, fiecare pe salteaua lui. Camera mea inca nu era zugravita. Frigul continua sa-mi tremure carnea de pe mine. Mi-am tras patura mai tare peste mine si ma fortam sa adorm. La urechile mele un gafait. M-am speriat. Am deschis ochii brusc si nici nu indrazneam sa ma uit in spatele meu. Stiam ca in partea dreapta a patului aveam o oglinda mare si eu una nu ma simteam in stare sa pot sa privesc in spate. Gafaitul continua. Ma obseda. Nu mai aveam somn, dar nici putere sa-l privesc pe gafait. Gafaitul era tipic pentru un om care alergase mult sa ajunga undeva si care era disperat. Mi-am auzit numele foarte raspicat. Nu am mai bagat de seama gafaitul. Intr-un final am adormit. Aseara iar m-am trezit ca arsa la ora 3. Nu mai suportam ora aia. Il simteam cum umbla prin casa, ii simteam respiratia. Am inchis ochii crezand ca nu o sa-l mai simt si in fata ochilor mei, asezat la picioarele mele, statea el tintindu-mi privirea, tintindu-mi fiinta care nu era pregatita. Credinta – Necredinta. Asa treceam de la o stare la alta. Si el profitase de fiecare secunda de deznadejde. Ochii ii erau rosii, insangerati. Eu eram silita sa stau nemiscata, nu puteam sa tip, nu puteam nici sa deschid gura. Tipam in mine. Doar el am auzea si zambetul ii venise pe buzele negre. Cu mana stanga pe piciorul meu, privirea lui intra in mine si toracele mi se ridicase. Imi oprise respiratia! Am uitat sa mai respir. Am uitat de timp. Si tot ce am stiut sa fac a fost sa ma rog. Nu prea stiam eu multe despre rugaciune, dar stiam ca orice spus din inima poate dobori sau cel putin indeparta silueta neagra de mine,de sufletul meu si sa raman in siguranta. De trup uitasem sa-i port de grija. Ma luptam cu o gheara. Ma luptam cu el, desi eram incepatoare. Se adapa violent din scaparile mele, din sudoarea mea prelinsa pe tample. El era inca nemiscat. Tot acolo, sezand diplomatic pe pat. Eu ma zbateam de una singura sa cer ajutor. Dar sunete reale nu mai existau. Eram doar eu si el. Fata in fata. Nu suportam sa ma atinga. Aveam impresia ca energia mea se prelingea toata printre degetele mele de la picioare. Si strangeam de ele. Sa ma lase. El tot mai tare ma apuca de picior. Vroia sa-l urasc si nu i-am facut placerea asta. Am zis “Doamne ajuta-Ma!” si invocam expresii pentru prima oara ca si cum le ziceam din minte. Ca si cum ele existau acolo, in natura mea, in fiinta mea. Paralizata complet in pat de privirea lui, imi tot repeteam in minte ca “pot..pot” , dar mai ales sa nu uit ca eu sunt reala si ca el nu face parte din lumea mea si nu o va face niciodata. Era doar imaginatia mea…Doar imaginatia mea !!! Era? Chiar era?!?! Isi bate joc de mine? Uuuu..nu. NU !!! Nu ma mai atinge!! Lasa-ma in pace !! Ma doare… Lasa-ma !!! Ma dureau plamanii…Ma apasa toracele. Tineam o greutate pe mine,spatele imi era arcuit si cu cat ma lasam mai jos cu atat ma durea. Nu vedem nimic pe piept, dar greutatea exista. Nu am mai stiut ce sunt acelea secundele,minutele,orele si la ora 6 si ceva expirasem tot din mine…de parca tot raul l-am dat afara printr-o singura suflare. Si tot s-a rezumat la o suflare… Deschid ochii, soarele dadea sa iasa de sub orizont. Prin fata mea trece un barbat in camasa,aplecat cu capu’n pamant,plimandu-se prin casa ca si cum ar fi trait inaintea mea. Inspecta atent peretii. Dau sa ma ridic din pat sa ma iau de el si sa-l intreb ce cauta in casa mea si ametesc. Nu am mai vazut nimic sa fie clar in fata ochilor. Pentru cateva secunde m-am izbit de un vid. Cand imi revin…nu mai era nimic. Doar o usa crepetita….

Despre durere

Miercuri, Iunie 25th, 2008

Care ar fi cea mai mare durere? Eu cred ca cea mai mare durere e cea care o ti in tine… cea care nu are sunet, cea care nu vorbeste, cea care nu se arata lumii, nici celui mai bun prieten. Ati plans vreodata fara sunet? Ati tipat vreodata fara sunet… a-ti tipat vreodata atat de tare incat numai in fiinta voastra sa se auda ecourile durerii? Va vorbesc acum despre o alta durere… nu despre cea fizica pentru ca ea nu cunoaste limitele adevaratei dureri… ea este trecatoare si se poate vindeca usor in timp. Va vorbesc despre durerea muta.

Ce stie mutul sa faca? Stie sa taca… desi nu vrea. Stie sa indure… pentru ca gura lui nu ii permite sa arunce cuvintele, sa le spuna. Stie sa auda mai bine decat oricine altcineva. Stie sa planga in tacere. Stie tot, dar nu are cui spune. Stie sa iubeasca, dar nu are cum sa-si scoata inima ca ea sa o priveasca. Stie sa zambeasca, dar nu si sa tipe de bucurie.

Am intalnit persoane care imi spuneau ca ei nu plang niciodata, indiferent de situatie… acestia sunt niste muti incapatanati (chiar daca spun ca nu plang, cu siguranta au coltul lor in care isi rasfrang durerea, singuri). Sunt altii care nu au cui spune durerea lor si acestia sunt muti de nevoie (si care nu au incotro). Mai sunt cei care au fost putin mai norocosi cand destinul deja era scris… ei sunt mutii necesari. De ce tocmai pe ei i-am lasat la urma? Pentru ca am avut ocazia sa traiesc nu multe, putine clipe (dar credeti-ma ca au fost cele mai dure dar si cele mai frumoase clipe din viata mea) cu o persoana a carei gura a ramas inchisa nu din nastere, ci din cauza bolii. Sentimentul acela care doar se facea simtit nu si auzit era mult mai viu si mai puternic decat oricare altul de pe lumea asta… pana si bocetul era infim. O singura privire lucida printre randurile bolii era suficienta sa stiu ce gandeste, ce vrea… O singura strangere de mana mai jos de incheietura mainii drepte, prelungita pana-n spre varful degetelor mele lungi era poate cel mai frumos salut de ramas bun. Un sarut pe frunte insemna pentru mine cea mai dulce mangaiere… Ochii simpli,rumeniti de la atata durere launtrica ,vorbeau din scurte priviri. Dar de ce ziceam ca sunt ei necesari ? Sunt necesari pentru ca de la ei am invatat sa plang in mine… de la ei am invatat ca tu poti schimba totul cu o privire si ca de multe ori… tacerea vorbeste…

O intrebare am:

Daca ati deveni muti intr-o situatie in care nu mai puteti sa rabdati si izbucniti brusc de durere… Cum plangeti? Cum tipati?

desen de Otescu Daniel

Pune picioru’ in prag!

Duminică, Iunie 22nd, 2008

In nevoie de bani si de un job pentru a-i obtine am decis acum cateva zile sa merg sa lucrez la o firma de pantofi din orasul meu cel putin o luna. Stiam ca pentru o luna primeam un salariu chiar bun, plus bonuri de masa (mai bine decat sa lucrez intr-un bar unde trebuie sa port fusta scurta si sa ma simt aiurea ca doar trebuie sa le zambesc chiar si clientilor care imi fac avansuri mai mult sau mai putin decente). Destul de bine pentru mine… atat cat pentru vara asta… cat sa-mi strang niste banuti, sa-i pun la banca (sunt destul de zgarcita cand vine vorba de bani:D… si fiecare leu conteaza pentru mine) ca dupa incep iar cu studiile sa fiu preocupata. Ne-am strans mai multe fete si am pornit in puterea zorilor spre firma ca sa ne angajam. Stiam ca inainte au fost ceva probleme, ca s-au imbolnavit oameni din cauza substantelor, dar eu trebuia sa lucrez intr-o alta sala unde nu aveam contact cu nicio substanta (bagam pantofii in cutii etc.).

Am ajuns acolo… cu chiu cu vai… toate adormite… si ne-au tinut acolo mult si bine pana cineva a venit sa ne vorbeasca. Intre timp oamenii mai ieseau din hale si tot ce vedeam erau fete lungi si ochi bagati in cap… parca nu au mai dormit sanatos de multa vreme. Am trecut peste… dar incepuse sa imi fie rau. Bausem doua beri in seara cu meciul Romaniei, dar nici vorba sa-mi fie rau de la 2 beri… am ignorat si asta… pana ce am zis ca “eu tre sa merg la baie” si am fugit spre baie… unde am vomitat. Mi-am zis ca daca am ajuns pana aici… merg mai departe (cred ca in momentul acela creierasul meu nu procesa bine informatiile, ca altfel nu-mi explic de ce am mai stat acolo).

Am mai stat la coada pentru examinarea medicala si in nicio ora au venit 3 muncitoare carora le era rau… halele alea se deschideau din 10 in 10 min cum fiecare tot iesea si intra. Mirosul acela se raspandea peste tot. Cei de acolo nu-l simteau, dar eu care veneam din exterior il simteam din plin. Ma simteam tot mai rau… dar nici atunci nu reactionasem… la un moment dat nu am mai rezistat si parca m-am vazut pe mine in fata ochilor respirand mirosul ala… si distrugandu-ma singura. Ca in fond… nimeni nu te obliga sa lucrezi unde nu vrei tu!

Mi-am luat traista mea cu care umblu mai mereu si am zis ca eu plec… Si am plecat. M-am dus la personal sa le spun ca “vreau sa plec acasa ca imi este rau”. Nu cred ca vreti sa vedeti expresia “doamnei” cand se uita la mine… de parca nu eram prima si nici ultima.

Abia am asteptat sa ies afara din iadul ala… Nu mai suportasem… Pentru prima oara in viata mea am pus piciorul in prag si mi-am sustinut punctul de vedere intr-o situatie atat de importanta unde a trebuit sa infrunt singura totul, indiferent de consecinte. Pentru prima oara in viata mea nu am mai actionat dupa “efectul de turma” si mi-a pasat de mine in primul rand… si de sanatatea mea.

Multumiri lui OTESCU DANIEL pentru poza :)

La cules de lacrimi

Duminică, Iunie 22nd, 2008

Un fluture negru,suflat de vant

intra singur in casa.

Respira greu si taiat

durerea-l apasa…

pe aripi,

peste pulberi,

peste ochi,

si cade-n genunchi.

-M-au trimis adierile pe campii

sa vad si eu ce tu inca nu stii…

Si fiecare floare frumos stralucea

Eu strabateam puternic vara

in prima mea zi…

ea doar zambea

si-mi colora privirea.

A doua zi eu nu am mai putut zbura

si ea din fasii de soare ma hranea.

Iubind-o ..

ca pe doua petale de trandafir

am stiut ca mereu va fi a mea

Strigand-o…

tinandu-ma pe mine insumi in brate,

ea tot nu mai venea…

Eram langa ea

si tot nu ma vedea..

Puteam sa strig mai tare

ca tot nu ma auzea…

Am ramas printre zambete,

dar niciodata in fata lor..

Am fost la cules de lacrimi

in loc sa-mi vad de zbor…

Viata noastra-i ca a lor…

Azi traiesc,maine mor

Dar noi mereu o luam de la capat

Fara de picior legat un lacat…

Cantec fara partitura

Vineri, Iunie 20th, 2008

Daca va spun ca am vrut sa fiu balerina cand am fost mica,radeti de mine? Eu si acuma rad cand mama imi povesteste ca in fiecare zi imi puneam costumul alb de balerina pe care l-am improvizat eu dintr-o fustita alba de bumbac si un maieu..le-am cusut si GATA!! aveam deja costumul meu ce mi se parea mai frumos decat cel al balerinelor de la Tv si ma puneam in fata oglinzii si dansam de una singura,incercand sa fac la fel cum faceau balerinele.Sau ca vroiam sa devin vraci intr-o padure si sa stau printre bastinasi si sa caut remedii la boli,sa traiesc departe de zgomot si agitatie urbana? :D

Adoram sunetele sensibile,adoram miscarile lente si bine definite..adoram simplitatea.

Imi petreceam dupamiezile la o profesoara de pian un pic mai in varsta si care imi canta in fiecare zi cate un cantec diferit,niciodata aceleasi sunete.Stateam nemiscata langa ea si parca fiecare apasare pe clapele pianului o intelegeam si ma treceau fiorii cand incepea sa cante o romanta.Pasiunea cu care ea canta ma molipsea si pe mine..aveam impresia ca sufletul ei se transpune prin degete in sunetele corzilor de pian si rasuna neimplinit de undeva din coltul cel mai obscur din fiinta ei prin toata sufrageria.

-Cum poti sa canti asa?fara partitura in fata…

-Ei,draga mea…ai incercat vreodata sa canti cu sufletul?
-Nu…

-Hai incearca…

Si atunci am combinat prima oara sunetele dupa cum simteam ,nu dupa cum arata partitura…Clapele pianului imi pareau atat de frumoase incat aveam mare grija cum le atingeam.

-De ce canti mereu cantece triste? De ce canti mereu despre dragostea ta pierduta? Parca nu ai copii…si nici sot

-Cine a zis ca nu am iubit niciodata?

-Pai..vazandu-te fara copii..m-am gandit ca nu ai..

-Nu numai ca am iubit..dar am fost si casatorita

-Da?

-Da…l-am cunoscut cand eram la liceu,aveam aproape 19 ani.L-am intalnit in centrul orasului,eu eram cu fetele si el era cu ceilalti prieteni ai lui de la armata.Facea armata aici.Ne-am indragostit nebuneste unul de altul,m-am maritat cu el si am plecat la Bucuresti…intre timp…m-am imbolnavit de cancer la san si el incepuse sa umble cu colega mea de lucru cand eu eram plecata la tratament si care devenise ceva mai tarziu sotia lui.Ne-am casatorit la catolici,pentru ca el era catolic si i-am respectat decizia.Stii bine ca la catolici casatoria dureaza o viata…Ei bine,noi ne-am despartit pentru ca el nu mai suportase sa ma vada fara par,obosita si fara chef de a-l satisface in pat.Nu stiu ce avea aia si nu aveam eu?!Eu il iubeam,ea ii vroia doar banii lui de colonel.Si tot cu ea a ramas…

-Si..nu ati avut copii niciodata?

-Eu cand i-am zis ca vreau sa am un copil,el a refuzat complet ideea asta zicand ca e prea devreme sa avem unul.Copiii mei au devenit elevii mei…si acum dupa zeci de ani isi amintesc de mine si ma viziteaza sau imi trimit flori.

-Nu te-a mai cautat niciodata?

-Ba da..ca sa-mi spuna ca se insoara cu acea colega si sa ma intrebe daca nu cumva am ceva impotriva..Ce era sa-i spun?Daca ma intrebi acum daca il mai iubesc…da..inca il mai iubesc.Chiar si cand era gelos pe orice barbat se apropia de mine..il iubeam.Acum el e fericit,insurat si cu copii..la casa lui asezat.Eu am ramas doar cu un pian vechi in camera si cu tine ce-mi esti draga ca si cum ai fi fata mea…Stai sa-ti aduc niste prajituri…tocmai ce le-am facut..ca am stiut ca vii:)

-Multumesc…

Era o femeie simpla si citita…dar care stia sa traiasca si impotriva bolii.Se obisnuise sa poarte sanul ala de silicon,dar de fiecare data cand intra in baie se uita in oglinda la ea si isi amintea ce frumoasa era cand era tanara: blonda cu ochi albastrii..subtirica si inalta(o adevarata bijuterie).Casa era asa de calda…un apartament micut,dar primitor si plin cu culori vii…Locuia singura,neamurile toate au decedat.In fiecare dimineata iesea pe balcon sa dea mancare porumbeilor..Si in fiecare duminica luam pranzul cu ea..ce-mi mai placea :D

Din nenumaratele zile petrecute cu ea am invatat ca a-ti pastra demnitatea cu capul sus e mare lucru si mai ales sa nu regret nimic …atata timp cat gandesc cu sufletul.

Porumbelu’ meu!!

Duminică, Iunie 15th, 2008

Va mai amintiti de vremea cand va cocotati prin copaci (asta pentru copiii care au fost hiper-activi in copilarie) ? :D Asta era ocupatia mea zilnica..de fapt ma interesau doua lucruri : sa prind porumbei si sa mananc muuulte fructe sau eventual sa ma simt bine la “mare altitudine” .

Adoram senzatia din varful ciresului in fiecare an cand dadea caldura..eu eram la “datorie” si fratele meu era sub cires cu oala rosie

-Daaaaaaaaaaaaaaaaaa-mi si mie…nu fi reaaaaaa..si se smiorcaia numai ca sa-i dau cirese din alea rumenite de soare,carnoase si cu cate un viermisor prin ele :) )

Cum zicea bunica,stand pe banca in gradina…

-Nho..pai daca ai scoate toti viermii din cirese,te-ai scarbi si nu le-ai mai manca. Oricum..putina carne acolo,nu strica !

Bunica mea era bestiala la scos perle din-astea si culmea ca la cat de severa era cu mine ,stia cum sa ne faca sa zambim. Ba cu o ciocolata de casa,ba cu o ciorba buna de mazare,ba cu turta dulce,ba cu cate o vorba buna.

Obiectivul meu : porumbeii .Nici acum nu stiu ce tot imi placea la ei de eram atat de obsedata sa-i privesc ,indiferent ca mancau ,se imperecheau ,isi hraneau puii sau ii invatau sa zboare…Probabil ca imi doream unul atat de mult incat imi placeau toti :) ).Luam grau din garaj si le aruncam in fiecare dimineata in curtea mare si veneau acolo toti la masa..Eu imi luam un morcov (ce-mi mai placeau) si stateam si ma uitam al ei ,rontaind din morcov ca un iepure.

Aveam multe animale: gaini,porci,vaci,pisici,caini. Dar niciodata nu am primit un porumbel sau un papagal,desi ma rugam de parintii mei in fiecare an de Pasti sa-mi ia unul si tot nu-mi luau.Am mai avut tentative de a avea propriul porumbel.Nu puteam sa dorm noaptea de grija lui ca poate il mananca pisica mea al naibii de nebuna dupa inaripate- de la vrabiute pana la puii de gaina sau de rata.Cum ajungeam de la scoala,direct la porumbel eram si invatasem sa-l si hranesc.Imi placea mult cand luam apa in gura si bagam gura porumbelului pe buzele mele si el isi lua apa.Din pacate..pisica mea,dracul ala de pisica,mi-a mancat porumbelul asa cum a facut cu toti puii de porumbei din pomii din curtea mea. Doar cei care aveau cuibul sub streasina mai scapau.

Intr-o zi..jucandu-ma prin curte..vad un canar galbejit si putuors care statea pe gard ,langa cires.Ma duc tiptil prin spatele lui sa-l iau si nu stiu cum , ca dintr-o data destept era si ma simtise in spatele lui.Zburase pe stapul de vita de vie..eu iar dupa el..L-am prins!!! Si ma muscase de deget ca un salbatic,desi eu nu-i vroiam raul. Si tot asa am lungit-o pana ce ajunse langa fantana sa zaboveasca ca nu mai putea la cat l-am zapacit prin curte,profitand de el ca era pui si nu stia sa zboare bine. Cand sa pun mana pe el sa-l prind..pisica mea sari pe el si dus a fost …Eu am ramas tipand ca din gura de sarpe:

-Porumbeluuuuuuuuuuuuuuuuu’ meuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!! (desi era canar..pentru mine tot porumbel era :) ) )

Despre fericire si formele ei

Duminică, Iunie 15th, 2008

Incredibil cat de repede poti manca o prajitura cu capucino si frisca :D atunci cand ai niste pofte de dulce mai rau ca o gravida in luna a 7-a …Uite o parte din fericirea mea(cand am bani sa-mi cumpar ).

Nu tin neaparat ca sa primesc ceva pentru a fi fericita ,ci mai de graba sa fac ceva pentru a fi fericita.Am invatat ca oricat de multi prieteni ai avea,pana la urma tot iti trag un sut in cur,indiferent ca iti e cel mai bun prieten ever.Eh..daca e asa cum e ..de ce sa nu te folosesti de ei pentru a-ti alimenta tu fericirea ta !

Fericire… sa te joci prin ploaie de inceput de vara,asa cum am facut eu ieri pe la vreo 1 si ceva dimineata in jurul focului zumzait ,cu bere Timisoreana pe nisip asezata si cu voie buna.Pentru nebuni,fericirea e perfect echivalenta cu pierederea mintilor si detasarea de contingent..unele femei spun ca fericirea este un orgasm reusit …altii spun ca fericirea este sunetul muzicii…altii ca fericirea sunt sanii voluptosi ai femeilor de pe strada,din birou,de pe scara blocului,de pretutindeni…copiii cred ca fericirea inseamna zambet si frumusete …batranii cred ca frumusetea consta in amintirile lor de-o viata adunate .Eu zic ca fericirea este tot ce ne inconjoara !

Cea mai banala fericire a mea a fost acum cateva zile..undeva prin orasul meu..pe o strada linistita, gasisem un pisic negru cu urechile ridicate si foarte timid.I-am intins mana,el se izbea tot mai mult de poarta casei unde l-am gasit.L-am alintat putin cu “pisi..pisiii…hai aici..frumosule”si deja cedase. Il luasem in maini si-l tineam de spate, il mangaiam incet si-l proptisem de pieptul meu,presandu-l putin ca si pe un copil de care iti e nespus de drag,dar nu stii de ce..Se vedea ca ii placea la nebunie..se numea schimb de afectiune ceea ce se intampla intre noi doi. “Hopa!!!toarce…” Deja aparuse primul zambet pe buzele mele..Dupa o portie buna de alintare,il lasasem jos ca sa intre inapoi in casa si cand dau sa plec..si el repede dupa mine,un pic cam buimacit! Atunci am inceput sa rad de una singura…si sa raman cu zambetul acela simplu ore in sir.

Cea mai dureroasa fericire a fost atunci cand mi-am pierdut un suflet drag…ciudat..eram fericita ca nu mai suferea. Cat despre mine?..eram devastata complet din punct de vedere moral.

Fericita mai eram cand iubeam . Atunci stabilisem definitia dragostei pentru prima oara : un ocean al confuziilor creat de el.

De ma intrebati acum daca sunt fericita va raspund : DA! Sunt fericita! Si stiti de ce ? Pentru ca traiesc pentru a fi fericita !!

Cand iubirea trece dincolo de suprafata pielii

Duminică, Iunie 15th, 2008

Timisoara,vara anului 2007,intr-un spital de chimioterapie. Mama ma rugase sa merg la Timisoara pentru a-i lua tatalui meu Manitol(pentru ca in Lugoj nu erau suficiente medicamente) si trebuia sa trec si pe la spital sa iau niste acte…Am intrat,scarile miroseau a clor,lipsite de culoare,asistentele roiau in jurul meu si bolnavii ieseau din saloane sa vada “lume noua” sau mai bine zis ..sa-si fericeasca ochii cu putina prospetime adusa de altii din exterior. Inca imi mai amintesc ochii lor mari cu pupile extrem de dilatate ,uitandu-se la mine ca si cum vroiau sa ma traga de brat,sa ma ia deoparte si sa stam la taclale despre ce se mai aude nou prin lume..despre ce mai fac oamenii,despre cum arata parcurile acum -tot pline cu copii?daca mai sunt tot atatea flori prin oras?daca ploaia de vara e tot la fel de calda?

Nu stiam cum sa reactionez in asemenea momente si m-am asezat pe o banca in sala de asteptare..am petrecut acolo mai bine de 3 ore.Cine zicea ca in cimitir trebuie sa mergi ca sa intelegi viata , s-a inselat! Eu va sugerez sa stati cel putin o ora intr-un spital ca acesta… Acele 3 ore m-au facut sa inteleg viata altfel si sa renunt la “tot ce zboara..se manaca” pentru totdeauna. Mi-a pierit zambetul brusc…si copila din mine nu mai exista,domina femeia(pentru prima oara).

Ma uitam in jurul meu si imi era imposibil sa nu aud o discutie intre doi batranei care se tineau de mana.Nu am prea inteles din prima despre ce vorbeau,dar mi-au sarit in ochi mainile stranse tare si un “te iubesc” spus in surdina ,dar fiind mai tanara..il auzisem si eu.

-Te rog nu te mai framanta,spuse el

-Cum sa nu ma mai framant…

El o mangaiase pe obraz si o stranse mai tare de mana

-Ti-am zis eu sa lasi tigarile alea…uite cum esti,iubirea mea..

Imi dadeau lacrimile odata cu ei.

-Ce are sotul? intrebase o doamna

-Cancer la gat…si-si scoase batista din buzunarul captusit

-Imi pare rau,replica doamna

-Nu face nimic…sper doar sa nu ma duc eu inaintea lui…si incepuse sa planga

-Taci,Eleno…ca nu te duci inaintea mea…o sarutase pe frunte

Mai tarziu aflasem ca si sotia era bolnava de cancer..la san..Tocmai ce trecuse un bolnav cu pungile de la chimioterapie prin fata mea si toti fiorii m-au trecut. Deja incepeam sa ma pun in locul lui,stand intr-un carucior cu rotile ,cu pungile alea dupa mine,cu venele invadate de lichid care la urma urmei iti mai da cateva sapt de viata,te scapa de celulele canceroase,dar iti si distruge celulele bune din tine…iti distruge frumusetea exterioara si te sapa adanc in dureri care devin obisnuinta si nu le mai simti.

Asistentele erau care mai de care mai “consistente” in kilograme si cu o expresie destul de des intalnita…cea a omului plictisit in propria munca pe care o face din obligatie,nu din satisfactie. Mie una imi venea sa o iau pe una si sa-i trag doua dupa felul cum vorbea cu pacientii…

-Ma poti duce ,te rog, la baie…

-Uite-o acolo…ce? Nici acum nu te-ai obsinuit unde e “bunda”?

-Dar..

Nici nu apucase sa termine ca asistenta si plecase zicand flegmatic :

-Am treaba!

-Dar..nu ma pot misca singur pana acolo..isi terminase bolnavul propozitia.

Intorcandu-ma la batraneii mei…si zambind auzisem urmatoarele:

-Ce am sa fac eu 2 saptamani fara tine in casa? Cu cine mai fac eu focul in soba? Cine imi mai face cafeaua…

-Am rugat-o pe vecina sa vina la tine zilnic …

-Domnule Popa,va asteptam pentru internare..dar va rog sa fiti pregatiti

-Te iubesc,mandro…sa fii cuminte..o stranse in brate. Si stai linistita ca o sa fiu bine…

S-au strans in brate,cuvintele nu mai erau capabile sa fie rostite..doar lacrimile sa porneasca din coltul ochilor si sa cada in tacere.Sotia plecase..eu ramasesm inca acolo..doua asistente in spatele meu

-Nu cred ca mai scapa Domnul Popa..e a treia interventie cu Manitol…sper doar sa nu-l doara.Mai bine era daca il trimiteam acasa…

Acesta a fost momentul decisiv in a lua hotararea de a da la medicina …stand acolo pe banca si parca legata de maini,de picioare,de gura ..nu puteam sa fac nimic sa ajut ingerii aceia care au devenit efectiv necesari pentru a ne da seama ca viata e scurta.

childhood

Sâmbătă, Iunie 14th, 2008

“I used to play with grass like these two girls do…looking at someone and just SMILE like I knew him for ages was the best thing I could ever do at my first 7 years but this was long time ago. I remember reaching little stars on my blue-summer nights so as my dreams became reality. Believe it or not…now I can feel the taste of my childhood dreams ..pure and innocent”

Ce faceam eu cand eram copil:

1. Inainte de toate vecinii imi ziceau gandac mic ce esti si fiecare ma luau pe rand la ei acasa de dimineata pana la pranz , ma “imprumutau”..adevaru’ e ca si mie imi placea sa ma simt rasfatata cu prajituri.Ce nu-mi placea de-a dreptul era ca toti ma pupau pe obraz si unii mai lasau si saliva…

2.Eram o ierbivoare innascuta…nu mancam carne deloc ,dar in schimb mancam tot ce era verde . De la morcovi,salata pana la fructe necoapte si “antenele de la fluturi” verzi de la vita de vie ce mi se pareau delicatese.

3.In fiecare an stiam ca in din luna martie florile iasa din pamant…si in luna mai ciresele erau numai bune,dupa care urmau caisele si merele verzi..

4.Majoritatea timpului l-am petrecut singura..parintii erau la lucru,bunicii prin gradina sau la sat plecati…eu aveam la dispozitie doua curti imense si o gradina :D unde ma jucam si investigam TOT :stateam in patru labe pe alee sa vad mai bine ce faceau albinutzele in ghiocei ;urmaream fluturi si libelule ,le prindeam si le bagam intr-un borcan transparent;adunam melcii si aveam grija de ei..eu vroiam sa-i iau cu mine in casa,dar mama nu ma lasa.

5.imi placea sa stau sus pe acoperis si sa ma holbez la nori,la cer minute in sir..Ah..si sa le fac cu mana la avioane:D

6.Adoram animalele si vorbeam cu ele..cresteam puii bunicii;sufeream dupa porumbeii care ii manca pisica;imblanzeam cocosii sau dimpotriva ii faceam sa-i atace pe toti inafara de mine;faceam baie la pisici(nu stiu cati am omorat asa :) ) ) si le faceam hamac dintr-un tricou vechi legat de o parte si de alta a vitei de vie si ii leganam.

7.Imi placeau ciorile din ziua in care am gasit un pui de cioara la mine in curte si l-am crescut pana ce a plecat. Cea mai amuzanta patanie a fost atunci cand au venit cei de la Primarie sa impuste ciorile din copacul gradinitei langa care eu locuiam.Vedeam cum le impuscau si le taiau picioarele,dupa care le aruncau in cosul de gunoi.Dupa minute bune de plans intr-una am cautat cheia de la poarta(nu mai iesisem pana atunci singura din curte) si m-am dus direct la “vanatori” si le-am zis :

-de ce imi omorati ciorile?? plangeam de rupeam norii

-pentru ca daca se inmultesc vor veni la tine in casa noaptea..nu cred ca asta vrei…

-dar,de ce le taiati picioarele?

-ca sa facem ciorba cu ele… Asta au putut ei sa-mi spuna :) ) ca sa nu mai plang…frumos raspuns.Cred ca nici cei la Conquistador nu puteau da un raspuns mai bun ca acesta :D . Intr-un final…venie bunica-mea sa ma scoata de acolo ca eu plangeam intr-una

-scuzati-mi nepoata…e mica …Dar,hai ca va dau o bere (trebuia cumva bunica sa spele rusinea ca eu plangeam dupa ciori acolo de mai bine de jumate de ora :D )

7. Camera misterioasa era o camera in incinta gradinitei..undeva urcand pe scari,la primul etaj. In fiecare zi eu si cu inca cativa colegi urcam tot cate o treapta in plus si ne depaseam frica incetul cu incetul. Ziua cand am deschis usa camerei a fost magica … o masa mare in mijlocul camerei cu patru scaune rosii..cu multe jucarii peste tot..papusi care mai de care mai colorate si cu priviri diferite. Oh…mie imi placea patul rosu din fata geamului…Camera avea geamuri mari,imense..fara perdea…Cred ca de atunci imi plac mie geamurile inalte:))

8.Parfum de trandafiri . Incercam zilnic din trandafirii bunicii sa fur ca sa-mi fac parfum,dar niciodata nu-mi iesea. Luam petalele,le tocam ,le puneam intr-o sticluta cu apa si tot nu iesea. Intr-o zi auzisem ca in parfum se baga spirt..am incercat si cu spirt si tot nu mergea…:)) Apoi..am incercat si cu alte flori ,dar tot degeaba

9.Casa de dovleci. Bunicii mergeau vara cu Dacia 1310 pana la Herendesti (sat) dupa saci intregi de prune pentru tuica,fan pentru animale,branza de oaie buna si sanatoasa (telemea) si multi dovleci de toate dimensiunile si culorile de pe holda. Dovlecii care erau buni de mancat erau pusi deoparte,iar cei mari erau pusi la perete,langa gard ,dupa vita de vie. Era un munte de dovleci portocalii peste care eu ma cocotam,aduceam pernute,paturi si de mancare si-mi faceam casuta :D . De Halloween imi luam cel mai frumos dovleac ,il scobeam ,ii faceam ochi,gura,nas si bagam o lumanare in el sa arda si il puneam pe gard in fata casei..Noi copiii ne adunam pe sub gard si ne jucam de-a fantomele si scoteam sunete infricosatoare :) )

10. Strada mea devenea un derdelus pentru mine si fratele meu :) ) De dimineata si pana seara,de luni pana sambata ne dadeam pe gheata…Duminica ne jucam in curte cu bulgarii de zapada si faceam nu omuleti de zapada,ci monstri de zapada :) )

11. Ma pierdeam prin holde ..ba prin holdele de floare-soarelui,ba prin cele de grau,ba prin cele de porumb. Panca cand tipam cand vedeam vreun greier si ai mei stiau imediat unde sunt :) )

12.Ma incapatanam sa prind veverita bunicului cand mergeam la munte in Ardeal..ma trezeam dimineata devreme,dar ea tot mi-o lua inainte. Cand eu abia ma spalam pe fata,ea se scobora din nuc…Cand eu eram langa nuc ,asteptand-o cu capcana ..ea era in alunu’ de vis-a-vis :) ) Niciodata nu am prins-o :(

13.Imi placea sa ma pierd prin culoarul de mure negre si aluni undeva pa langa casa bunicilor,in Ardeal :) din totdeauna verdele m-a atras…nu ma saturam sa-l privesc…

14.Preocupata sa cos haine la papusi…eram cea mai buna:D (exceptand faptul ca ii luam din materialele bunicii din pod :) ) )

15. Cand tata venea acasa il rujam cu rujul mamei pe buze :) ) (cam dadeam pe langa buze ca tin minte ca il manjeam TOT pe fata )

Online acum:
   website counter  

Sa pastram 
Romania curata!

sustin blogosfera feminina